Harry Styles va dona o parte din veniturile Love On Tour, 6,5 milioane de dolari, unor organizaţii de caritate, după cum a relatat Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul acestui turneu, amânat de două ori din cauza pandemiei şi început apoi în septembrie 2021 la Las Vegas, artistul britanic a susţinut 173 de spectacole în faţa a peste 5 milioane de spectatori în Regatul Unit, Europa, America de Nord şi Sud, Australia şi Noua Zeelandă.

Fostul membru al One Direction a cântat 18 nopţi la rând la Kia Forum din Inglewood, California şi a vândut de 20 de ori cu casa închisă la Madison Square Garden din New York.

După ce şi-a încheiat turneul în Reggio Emilia, Italia, pe 24 iulie, Harry Styles le-a mulţumi fanilor şi întregii sale echipe pe Instagram. „A fost cea mai bună experienţă din viaţa mea”, a scris artistul. „Mulţumesc întregii echipe care a făcut ultimii ani atât de speciali. A fost o plăcere absolută. Celor care au venit să ne vadă cântând, vă mulţumesc. Mă simt incredibil de împlinit şi fericit, este datorită vouă!”, a adăugat el. 

În timpul turneului, Harry Styles a lansat şi al treilea album „Harry's House”, care a câştigat premiile Grammy pentru Albumul anului şi Cel mai bun album vocal pop, susţinut de succesul single-ului numărul unu „As it Was”, în topurile din 33 de ţări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.