Lacuna Coil şi invitaţii speciali Cellar Darling, trupă formată din foştii membri Eluveitie, inclusiv solista Anna Murphy, vor concerta în premieră în Bucureşti, la Quantic Club, pe 15 noiembrie, de la ora 20.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Formaţia italiană Lacuna Coil a cântat în faţa a peste 5.000 de oameni la Artmania, la Sibiu, şi vor cânta la Bucureşti, în cadrul turneului lor european. 

Biletele au fost puse deja în vânzare pe www.iabilet.ro, iar până la 15 septembrie au preţ special. 

Formată la Milano, Lacuna Coil a devenit una dintre cele mai prolifice trupe metal din Europa. Cel mai recent album al formaţiei, "Delirium", nu a făcut decât să confirme notorietatea muzicală câştigată în cei peste douăzeci de ani de carieră.

Lacuna Coil este cea mai bine vândută trupă din catalogul Century Media Records, iar activitatea grupului a fost răsplătită cu numeroase premii precum "Best International Band" la Metal Hammer Awards 2016 sau "Best Album" pentru "Dark Adrenaline", la Female Metal Voices Fest Award 2012 - material care a ajuns pe locul 15 în top Billboard 200 cu peste un milion de unităţi vândute.

Grupul este format în prezent din Cristina Scabbia (voce), Andrea Ferro (voce), Marco “Maki” Coti-Zelati (bass) şi Ryan Blake Folden (tobe).

Darling este un trio format în 2016 din Anna Murphy (voce, hurdy-gurdy), Merlin Sutter (tobe) şi Ivo Henzi (chitară şi bass), artişti cunoscuţi pentru activitatea lor în formaţia elveţiană Eluveitie.

Albumul de debut Cellar Darling, "This Is The Sound", a fost lansat în data de 30 iunie, însă grupul a cunoscut un imens succes încă de la prima piesă lansată, "Challenge".

Cu fiecare concert sustinut, Cellar Darling îşi invită publicul să exploreze o lume de basm încărcată de magie şi
mister.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro şi în reţeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club
Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman şi pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara, la următoarele preţuri: earlybird: 79 de lei Acces General şi 109 de lei Golden Circle - până pe 15 septembrie, presale 1: 89 de lei acces general, 119 lei Golden Circle - până pe 15 octombrie; presale 2: 99 de lei acces general, 129 lei Golden Circle - până pe 15 noiembrie. La intrare, biletele vor costa 110 lei acces general, 140 de lei Golden Circle - în limita biletelor disponibile. Vor fi puse în vânzare doar 300 de bilete Golden Circle, în faţa scenei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.