Formaţia britanică Judas Priest cântă luni seară, de la ora 21.00, la Arenele Romane din Bucureşti, în cadrul turneului aniversar "50 Heavy Metal Years". În deschidere vor urca pe scenă The Dead Daisies şi Amalgama.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu peste 40 de ani de activitate, cu un Grammy câştigat pentru "Best Metal Performance" şi cu "Redeemer of Souls" pe prima poziţie în US Billboard Top 200, Judas Priest este în continuare una dintre cele mai apreciate formaţii după cele cinci decenii de activitate.

Turneul din 2022 celebreaza 50 de ani de activitate a britanicilor.

Formată la începutul anilor '70 în Birmingham de K.K. Downing şi de Ian Hill, în '74 li s-au alăturat Rob Halford şi Glenn Tipton. După câteva încercări discografice precum "Rocka Rolla" şi "Sad Wings of Destiny", au urmat 4 albume care au transformat Judas Priest într-o formaţie etalon. Tot Judas a fost una dintre primele formaţii care au popularizat hainele şi accesoriile din piele în rândul comunităţii metal. Anii '80 aduc deja maturizarea formaţiei cu albume precum "British Steel", "Point of Entry", "Screaming for Vengance" şi "Defenders of the Faith". A doua jumătate a anilor '80 i-a găsit pe Judas Priest abordând o latură mai melodică a hard rock-ului cu albume precum "Turbo" şi "Ram it Down". 

Totul a culminat cu "Painkiller" din 1990, album considerat de mulţi specialişti, dar şi fani, ca fiind cel mai bun din discografia britanicilor. Cel mai recent albul al trupei, "Firepower", lansat în 2018, a clasat trupa din nou în topuri iar turneul britanicilor a făcut înconjurul lumii, inclusiv la Bucureşti, la Romexpo.

Accesul publicului în incinta Arenelor Romane se face începând cu ora 18.30. Concertele vor începe la ora 19.00. 

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro şi în magazinele Flanco, Cărtureşti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX şi pe terminalele Selfpay. Online, se poate plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în ţară. 

Biletele au următoarele preţuri:
- Premium (cu loc) - 319 lei în earlybird, 349 lei în presale şi 370 la intrare
- Teren (fără loc, în faţa scenei) - 229 lei în earlybird, 259 în presale şi 280 la intrare
- Acces General (cu loc) - 139 lei în earlybird, 159 lei în presale şi 180 lei la intrare
Perioada earlybird este limitată la primele 200 de bilete din fiecare categorie. Biletele oferă participanţilor acces doar în categoriile pentru care şi-au cumpărat bilet. La preţul tuturor biletelor comandate în earlybird şi presale se adaugă comisionul de emitere bilet de 15 lei.

Pentru biletele "cu loc" accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei, potrivit organizatorilor Metalhead. 

Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la porţile de jos din parc ale Arenelor Romane. 

Copiii sub 7 ani au acces gratuit doar în zona Teren (nu şi pe scaune) şi însoţiţi de un adult posesor de bilet valabil.

Se recomandă fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le proteje acestora urechile cu căşti speciale. La concert volumul va fi puternic şi acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii promit suficiente puncte de vânzare a băuturilor pentru a evita cozile. Este interzis accesul cu: umbrele, sticle, conserve; mâncare sau băuturi de orice fel; artificii, arme, obiecte periculoase; obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser); aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil); aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale; animale de companie; persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.