„Evenimentul”, filmul care a adus-o în atenţia publicului şi a presei pe tânăra actriţă de origine româno-franceză Anamaria Vartolomei, va fi distribuit din 24 iunie în cinematografe de Independenţa Film.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Evenimentul” a câştigat trofeul Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia în 2021, i-a adus premiul Tânără Speranţă la Premiile César Anamariei Vartolomei, precum şi premiul pentru Cea mai bună actriţă la Premiile Lumière, unde producţia a mai fost recompensată şi trofeul pentru Cel mai bun film.

Filmul de Audrey Diwan, cu un scenariu adaptat după povestea autobiografică a romancierei Annie Ernaux, spune povestea unei tinere studente din Franţa anilor 60, înainte de legalizarea avortului, al cărei viitor este ameninţat după ce rămâne însărcinată.

O sarcină nedorită într-un mediu fără prea multe posibilităţi. Aceasta este povestea lui Anne, o tânără care decide să renunţe la sarcină pentru a-şi putea termina studiile, dar şi pentru a se elibera de sub constrângerile sociale ale familiei sale din clasa muncitoare. Franţa, 1963: o societate care cenzurează dorinţele femeilor. Şi sexul, în general. Această poveste simplă, dar crudă, urmăreşte traseul unei femei care decide să acţioneze contrar legii. Anne are puţin timp la dispoziţie. Sesiunea de examene e după colţ, iar abdomenul i se măreşte rapid.

„Evenimentul” este cel de-al doilea lungmetraj al regizoarei Audrey Diwan (42 de ani) şi a fost descris de către publicaţia americană Variety drept „o dramă captivantă, dar şi un avertisment despre urgenţa necesităţii protejării drepturilor reproductive ale femeilor”.

„Am fost atrasă de dihotomia asta, avorturi pe străduţe ascunse şi realitatea concretă a procedurii. Primele mele gânduri au fost la corpul acestei femei, prin ce transformări trebuie să fi trecut din momentul în care a aflat că este gravidă. Şi la dilema în faţa căreia se află - îşi riscă viaţa şi avortează sau păstrează copilul şi îşi sacrifică viitorul? Corpul sau mintea? Nu aş vrea să fiu nevoită să aleg între cele două. Toate aceste întrebări erau adresate în textul original, eu doar am încercat să le traduc în imagini: un proces carnal care să îmi permită să transform naraţiunea într-o experienţă fizică, într-o călătorie care sper că este posibilă dincolo de considerente de perioadă sau gen”, spune Audrey Diwan.

Anamaria Vartolomei, protagonista filmului, are 22 de ani, s-a născut la Bacău, iar copilăria şi-a petrecut-o alături de bunici până la şase ani, când şi-a urmat părinţii în Franţa. A descoperit actoria la şcoală şi câţiva ani mai târziu a debutat în rolul principal din My Little Princess, filmul Evei Ionesco, alături de Isabelle Hupert.

„Când am citit scenariul prima oară, iar apoi cartea, am fost şocată de violenţa şi cruzimea realităţii unui proces de avort clandestin. Am fost în primul rând destul de furioasă faţă de ignoranţa mea în ceea ce priveşte subiectul, iar apoi furia asta s-a mişcat într-o formă de ură faţă de nedreptatea între şansa mea ca cetăţeană franceză, cu drept deplin la avortul medicalizat, şi lipsa de mijloace în unele ţări, ca Polonia, sau state din SUA, ca Texas, de exemplu. Annie Ernaux îşi povesteşte situaţia din anii ’60, însă, aceasta încă există, din păcate, şi fete ca ea încă se luptă din greu pentru a avea dreptul la alegere. Am văzut acest film ca pe o oportunitate pentru a apăra aceste fete care suferă în singurătate şi tăcere.”, spune Anamaria Vartolomei într-un interviu acordat Elle România.

Filmul va fi prezentat la TIFF şi avea premiera în cinematografe pe 24 iunie, distribuit de Independenţa Film.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.