Cele mai noi filme ale anului, „Arsenie. Viaţa de apoi”, de Alexandru Solomon, „Playback”, de Iulia Rugină, şi „De ce scriu ăştia pe pereţi”, de Alin Boeru, vor fi proiectate în cadrul festivalului Eforie Colorat, la grădina de vară Cinemascop din Eforie Sud.
Lansat la TIFF, road-movie-ul documentar „Arsenie. Viaţa de apoi”, cel mai nou film semnat de Alexandru Solomon, va fi proiectat, în prezenţa autorului, la Eforie Sud, înaintea premierei oficiale, programată în toamna acestui an. Vizionarea, cea de-a doua în cadrul unui festival şi ultima înaintea premierei oficiale, are loc vineri, 25 august, de la ora 21.00, în grădina de vară Cinemascop din Eforie Sud şi va fi urmată de o sesiune Q&A. Intrarea este liberă.
„Cred că ideea general acceptată - şi anume că litoralul e un loc mai degrabă pentru divertismentul care nu pune probleme şi nu oboseşte cu gânduri complicate turiştii aflaţi în vacanţă - merită să fie diversificată şi exact asta se întâmplă la Eforie şi prin Cinemascop. Mix-ul dintre film şi arte vizuale e unul foarte viu şi interesant. Mă bucur foarte mult că filmul meu va fi proiectat la Eforie Colorat, într-o grădină de vară la malul mării. Pentru că icoana lui Arsenie este ea însăşi una viu colorată, enigmatică şi plină de contradicţii. Ea promite tot felul de lucruri; şi unde altundeva decât în vacanţă, pe malul mării, suntem mai dispuşi să visăm, dar şi să ne resetăm un pic viaţa, să ieşim din rutina încrâncenată şi deseori iraţională a existenţei de zi cu zi din restul anului?”, spune Alexandru Solomon.
„Arsenie. Viaţa de apoi” este un road movie documentar care merge pe urmele lui Arsenie Boca, sfântul care, într-un fel sau altul, trăieşte încă printre noi, oglindind speranţele şi neputinţele unei epoci. Filmul este un fel de pelerinaj pus în scenă de un regizor care porneşte de la o perspectivă sceptică, pentru a descoperi apoi, pas cu pas, o lume care nu seamănă prea mult cu clişeele vehiculate de obicei în mass media. Pentru că şi mass media pictează icoane, spune Alexandru Solomon, stereotipuri cu estetică proprie, de la portrete hipnotice, cu ochi de un albastru electric, la relatări condimentate cu mult senzaţional, menite să alimenteze puterea unui mit. De altfel, versiunea contemporană a lui Arsenie Boca se prea poate să fi fost o creaţie media. După o lungă perioadă de uitare, primul articol scris în presa românească despre el a apărut în 1999, spune Alexandru Solomon.
Povestea a ajuns la apogeu, asimilând toate elementele pe care le ştim acum, prin 2007 şi de atunci a rămas oglindă unei societăţi care doar printr-un miracol ar mai putea să creadă în mai bine. Pelerini din diverse generaţii şi un regizor rezervat evocă miracole atribuite părintelui, le dezbat şi se confesează. Prin ochii acestora, filmul surprinde, de fapt, modul în care se reflectă societatea românească în legenda părintelui Arsenie Boca, o poveste care - spun autorii - umple, de fapt, golul lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani. Despre cum, în această icoană (sau icon?) - cu zecile ei de chipuri -, se reflectă aspiraţiile, necazurile şi frustrările oamenilor printre care trăim. Iar privirea hipnotică a unui călugăr care s-a stins de mai bine de trei decenii este una dintre puţinele care pot promite o lume mai bună.
„Playback”, documentarul dedicat discotecilor din perioada optezecistă, va fi văzut la Eforie Sud, vineri, 1 septembrie, de la ora 21.00. Proiecţia este urmată de o seară disco '80 cu Sorin Lupaşcu.
O analiză emoţională a evoluţiei societăţii româneşti din anii ‘80 şi până astăzi, filmul Iuliei Rugină mixează înregistrări inedite din arhiva naţională şi imagini din prezent. Sorin Lupaşcu, unul dintre cei mai cunoscuţi DJ, este cel care ghidează o călătorie nostalgică în paradisul pierdut al discotecii Ring din Costineşti, pe fondul sonor al hiturilor anilor ‘80, româneşti şi internaţionale.
Iulia Rugină spune poveşti despre o Românie glam, furişată într-un spaţiu închis cultural, în care accesul la muzica pop sau rock era la fel de bine controlat ca cel la alimente. Timpul însuşi curgea altfel, în ritm analog. Fără Google, Wikipedia, reviste şi fotografii, discotecile erau singurelele locuri în care oamenii puteau asculta muzica, de regulă interzisă sau marginalizată de Partidul Comunist. Iar Dj-ii deveneau, astfel, personaje legendare, singurii care le aduceau oamenilor piese traficate pe viniluri sau înregistrate în secret de pe posturi de radio străine.
„De ce scriu ăştia pe pereţi” va fi proiectat marţi 29 august de la ora 20:45, în prezenţa regizorului, Alin Boeru. Vizionarea va fi urmată de o sesiune Q&A.
Oare desenele pe care le vedem, întâmplător, pe ziduri, pe ruinele unei fabrici părăsite sau pe vagoanele de metrou, au vreun impact asupra vieţilor noastre? Poate că schimbă ceva în noi, spune regizorul Alin Boeru, mai ales atunci când suntem deschişi în faţa celor care sunt consideraţi, de regulă, simpli „vandali şi golani”. Filmul lui Alin Boeru construieşte o imagine subiectivă a scenei street art din România, mixând cadre contemporane cu materiale de arhivă, pentru a creiona atmosfera comunităţilor de grafferi pe parcursul ultimilor 30 de ani de istorie. Explorează toate dimensiunile şi specificităţile acestor grupuri, de la intervenţiile pe metrouri, tramvaie, trenuri, ajungând la acţiuni clandestine pe străzi, în spaţiul public sau în locuri abandonate. Încercând sî înţeleagă dedesubturile fenomenului graffiti şi street art din România, Alin, un fost corporatist, ajunge să se descopere pe sine. Pornit ca o analiză obiectivă a unei contraculturi, documentarul se transformă într-o poveste intimă de maturizare (coming-of-age) a unui bărbat de 35 de ani, înghiţit de universul diferit pe care îl descoperă.
Participarea la toate evenimentele programate în cadrul festivalului este gratuită.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
