Filme din noul val spaniol, recunoscut pentru maniera postmodernă, calitatea vizuală, curajul formelor şi caracterul reprezentativ complex, fac parte dintr-un nou program online al Institutului Cervantes din Bucureşti, care debutează vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În perioada 6 - 27 noiembrie, în programul „Noi filme spaniole de autor, online”, organizat în colaborare cu Festivalul de Film de la Sevilla, vor fi disponibile pe Vimeo patru lungmetraje.

„Niñato/ Puştiul”, debutul regizoral al lui Adrián Orr, are în centru familia lui David Ransanz, un tânăr rapper din suburbiile madrilene, care creşte trei copii, nu are serviciu şi trăieşte în casa mamei lui. O poveste fără note de violenţă sau de patetism a unui tânăr care, în ciuda greutăţilor de zi cu zi, luptă pentru visurile sale.

O perspectivă feminină, fascinantă şi noncoformistă în acelaşi timp, este „Ver a una mujer/ Văzând o femeie”, primul lungmetraj semnat de Mònica Rovira, în care jocul de texturi, lumini şi umbre reprezintă metafora perfectă a inefabilului iubirii, a dependenţei şi a onestităţii, constituind un exerciţiu sublim de introspecţie şi de exorcizare a demonilor din viaţa de cuplu a unei femei.

„A estación violenta/ Staţia violentă”, debutul lui Anxos Fazáns, adaptare a romanului omonim al lui Manuel Jabois, descrie viaţa unui oraş în care singurul orizont este cel al unui trecut prea puţin fericit şi al unei generaţii pierdute. Este o poveste a unor iubiri tăcute, a unor complicităţi distruse, a unuor neîncrederi mutuale care se răsfrâng în noi intim şi emoţionat, şi care conturează o imagine a prezentului drept o sumă de visuri neîmplinite.

Aspecte dintre cele mai presante din actualitate îşi găsesc loc în „Idrissa, crónica de una muerte cualquiera/ Idrissa, cronica unei morţi oarecare”, cel de-al doilea lungmetraj semnat de Xavier Artigas şi Xapo Ortega, care oferă o poveste colectivă în acelaşi timp dureroasă şi plină de speranţă, pornind de la vestea morţii – pentru care nimeni nu a fost tras la răspundere şi care a fost trecută sub tăcere – a tânărului Idrissa Diallo din Guineea într-o celulă a Centrului de Detenţie pentru străini din Barcelona: scopul nu este doar de a spune o poveste, ci de a folosi cinematografia drept unealtă de acţiune şi schimbare. 

„Idrissa, crónica de una muerte cualquiera”, „A estación violenta” şi „Ver a una mujer” au avut premiera mondială la Festivalul de la Sevilla, iar „Niñato” a fost proiectat pentru prima oară în Spania în timpul festivalului, unde a câştigat premiul pentru cel mai bun film în secţiunea „Noul Val”. Toate aceste filme au participat apoi în festivaluri internaţionale prestigioase.

Filmele vor fi disponibile cu subtitrări în engleză, franceză, portugheză, italiană, greacă, maghiară, japoneză, cehă, chineză şi spaniolă. 

Program - 6 noiembrie: Niñato/Puştiul (Adrián Orr, 2017); 13 noiembrie: Ver a una mujer/Văzând o femeie (Mònica Rovira, 2017); 20 noiembrie: A estación violenta/Staţia violentă (Anxos Fazáns, 2018); 27 noiembrie: Idrissa, crònica d´una mort qualsevol/Idrissa, cronica unei morţi oarecare  (Xavier Artigas şi Xapo Ortega, 2019).

Toate filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Institutului Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21:00 din datele menţionate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.