Isan Elba, fiica actorului Idris Elba, considerat de revista People „cel mai sexi bărbat în viaţă” şi a femeii de afaceri Kim Elba, a fost desemnată anul acesta ambasador al Globurilor de Aur, a anunţat preşedinta Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association), Meher Tatna.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Între cei care au deţinut acest rol, cunoscut până anul trecut drept Miss sau Mister Golden Globe, se numără copii ai unora ca Sylvester Stallone, Clint Eastwood şi Bruce Dern.

Ambasadorul de anul trecut a fost Simone Garcia Johnson, fiica lui Dwayne Johnson şi a producătoarei Dany Garcia.

Pe lângă rolul de a conduce prezentatorii pe scenă pentru a înmâna trofeele, Elba va alege o organizaţie non-profit şi va colabora cu ea în vederea creşterii conştientizării asupra cauzei pentru care luptă aceasta. Ea a ales să se concentreze pe probleme ce ţin de sănătatea mintală.

HFPA a anulat marţi petrecerea anuală dedicată ambasadorului Globurilor de Aur din cauza situaţiei create de incendiile de vegetaţie din California care au mistuit mii de case.

Gala Globurilor de Aur va avea loc pe 6 ianuarie, la Beverly Hilton din Beverly Hills şi este produsă de Dick Clark Productions, deţinută de Valence Media, compania-mamă a The Hollywood Reporter.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.