Festivalul de la Cannes va sărbători anul acesta două decenii de la premiera filmului „In the Mood for Love” al lui Wong Kar-wai, au anunţat organizatorii într-un comunicat. Lungmetrajul, care a fost restaurat 4k, va fi relansat vara aceasta în cinematografele din Franţa şi la nivel internaţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul va fi proiectat în cadrul secţiunii necompetiţionale Cannes Classics.

Prezentat în competiţia din 2000 de la Cannes, „In the Mood for Love”, scris şi regizat de Wong Kar-wai (Hong Kong), i-a adus actorului principal, Tony Leung, premiul pentru interpretare, şi a fost recompensat cu marele premiu din partea Comisiei Tehnice Superioare.

Restaurarea în format 4k a filmului a fost realizată pe baza negativului original de Criterion şi L'Immagine Ritrovata, sub supervizarea lui Wong Kar-wai.

„In the Mood for Love”, care a avut premiera pe 20 mai 2000, va fi proiectat anul acesta la Cannes în prezenţa cineastului Wong Kar-wai.

Cea de-a 73-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 12 - 23 mai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.