Cele mai influente şi cele mai promiţătoare regizoare şi producătoare din lumea filmului de animaţie vor fi sărbătorite la cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest, desfăşurată la Bucureşti în perioada 8 - 17 octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sub umbrela tematică „Women in Animation”, cinefilii vor descoperi o amplă selecţie de filme semnate de artiste remarcabile, multe dintre acestea difuzate în premieră în România, dar şi un program special de scurtmetraje de arhivă, create de regizoare autohtone înainte şi după 1989.

Întreaga campanie de imagine Animest.16 aduce un omagiu excelenţei feminine în animaţie, invitând creatoarele să-şi revendice locul binemeritat în spaţiul public.

Programată iniţial într-o formulă hibrid, în sălile de proiecţie din Bucureşti şi online, pe platforma accesibilă din întreaga ţară, ediţia din acest an a festivalului ar putea suferi modificări în contextul impunerii unor noi măsuri de protecţie şi distanţare, au transmis joi organizatorii.

În cazul în care activitatea sălilor de cinema din Capitală va fi suspendată, proiecţiile online incluse în programul Animest.16 vor putea fi urmărite prin intermediul platformei de streaming a festivalului.

Abonamentele Animest.16 care asigură accesul la toate filmele difuzate online sunt disponibile pe platformă. Programul este în curs de actualizare.

La ediţia din acest an, cinefilii sunt invitaţi într-o călătorie fascinantă prin universul poveştilor create de personalităţi feminine remarcabile. Regizoare şi producătoare din toată lumea vor fi prezentate şi promovate într-o secţiune specială, prin care Animest îşi propune să aducă un omagiu creaţiei feminine.

O amplă selecţie de lungmetraje şi scurtmetraje animate realizate de artiste din întreaga lume va putea fi urmărită în programul „Animaţia la feminin” – secţiune din care nu vor lipsi, la această ediţie, filme precum „Persepolis”, bazat pe povestea creată de Marjane Satrapi şi nominalizat în 2008 la Oscar, şi „$9.99”, debutul regizoarei Tatia Rosenthal, care a revoluţionat universul vizual al cinematografiei animate, alături de scurtmetrajele celor mai relevante realizatoare de animaţie din 1935 până astăzi, incluse într-o retrospectivă curatoriată de festivalul de film Tricky Women/ Tricky Realities din Viena.

Profesionistele din industria autohtonă vor fi prezentate într-o secţiune dedicată, curatoriată de criticul de film Dana Duma - „Romanian Women Directors Before 89 / After 89”.

Componenţa exclusiv feminină a juriului Animest.16

O nouă formulă de jurizare a fost stabilită pentru principalele secţiuni competiţionale prezentate la această ediţie.

Invitate la Bucureşti în perioada festivalului, trei profesioniste din lumea cinematografiei vor desemna anul acesta câştigătorul Trofeului Animest - premiul care care îi va asigura celui mai bun scurtmetraj prezentat la această ediţie un loc pe lista filmelor eligibile pentru nominalizare la Oscar, dar vor decide şi titlul câştigător în secţiunea de film studenţesc.

Multipremiata regizoare şi producătoare Špela Čadež (Slovenia), câştigătoarea Trofeului Animest în 2014 cu „Boles”, va analiza scurtmetrajele din competiţia Internaţională împreună cu Agnès Patron (Franţa), laureata din 2020 cu filmul „And Then the Bear”, distins cu premiul César pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie. Juriul va fi completat de Aneta Ozorek (Polonia/ Olanda), directoarea artistică a festivalului Kaboom Animation şi liderul secţiunii de scurtmetraj CEE Animation Pitching Forum.

În secţiunea dedicată lungmetrajelor animate şi în competiţia de film românesc, premiile vor fi oferite în urma deliberării juriului din care vor face parte, la această ediţie, Joanna Quinn (Marea Britanie), autoare prolifică, regizoare a două filme de animaţie nominalizate la Oscar, Izabela Plucińska (Polonia), câştigătoarea Ursului de Argint la Berlinală cu „Jam Session” (2005), şi Mélody Boulissière (Franţa), ale cărei filme au fost proiectate, de-a lungul timpului, în selecţiile celor mai importante festivaluri cinematografice din întreaga lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.