„Happy New Year 2018!” („Un an nou fericit 2018!”), a fost mesajul proiectat pe Harbour Bridge din Sydney în noapte dintre ani, în timpul spectacolului pirotehnic, în loc de „Happy New Year 2019!”.
Titlul de pe prima pagină a ziarului Sydney Morning Herald de marţi a fost „Oh, nu, este 2018 din nou”, legat de mesajul proiectat pe pod în timp ce erau lansate cele 8,5 tone de artificii.
Greşeala a fost reperată de câţiva dintre spectatori, care au publicat diverse imagini pe reţelele de socializare.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Unii dintre utilizatorii de Twitter au vorbit despre „ziua cârtiţei”, referire la filmul din 1993 cu Bill Murray.
Anna MacInerney, şefa echipei care a organizat evenimentului, a spus că nu a fost „încântată” de greşeală şi că încearcă să treacă peste. „Durează 15 luni să organizăm un eveniment de o aşa amploare. A fost o greşeală, însă putem spune clar că, în realitate, suntem în 2019. Ne concentrăm pe marile lucruri care au fost realizate noaptea trecută”, a spus ea.
La spectacolul pirotehnic pregătit pentru Anul Nou au participat aproximativ 1 milion de persoane.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.