Emma Stone i-a răspuns prin intermediul unei scrisori de mulţumire adolescentului american care a invitat-o la balul de absolvire a liceului, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aceasta fost cea mai minunată propunere pe care am primit-o vreodată. Nici nu pot să îţi spun cât de onorată m-am simţit”, i-a transmis actriţa americană liceanului Jacob Staudenmaier.

Jacob Staudenmaier, un licean în vârstă de 17 ani din statul american Arizona, a recreat secvenţa muzicală din scena care deschide filmul ”La La Land” pentru a o invita pe protagonista din acea peliculă, actriţa Emma Stone, să îl însoţească la balul de absolvire. Înregistrarea video a acestui moment insolit a devenit virală.

Adolescentul american şi prietenii lui au cântat împreună single-ul ”Another Day of Sun”, înlocuind unele dintre versurile piesei originale cu un text nou, în care Jacob Staudenmaier îi cere actriţei Emma Stone, în vârstă de 28 de ani, să îl însoţească la balul de absolvire ce va fi organizat de liceul lui. 

Din păcate pentru el, actriţa Emma Stone nu va putea să participe la acel bal, deoarece vedeta americană se află în această perioadă la Londra unde filmează pentru un nou lungmetraj.

Liceanul a citit în ediţia de vineri a emisiunii ”Good Morning America” scrisoarea primită de la Emma Stone. 

”Jacob, îţi mulţumesc pentru că mi-ai făcut cea mai minunată propunere pe care am primit-o vreodată. Nici nu pot să îţi spun cât de onorată m-am simţit şi cât de mult am zâmbit pe parcursul întregului vostru videoclip, care a fost excelent realizat. Acum mă aflu din motive profesionale la Londra şi nu pot să vin, dar sper că tu te vei distra excelent la balul de absolvire şi îţi sunt recunoscătoare că te-ai gândit la mine. Îţi mulţumesc. P.S. Chiar îl recunosc în tine pe Gosling, în special în zona ochilor. Cu multă dragoste, Emma”, a scris vedeta americană.

La fel ca în musicalul ”La La Land”, secvenţa filmată de tinerii liceeni americani a inclus o scenă cu automobile ce par blocate în trafic.

Însă în versiunea lor, automobilele se aflau în parcarea liceului, nu pe o autostradă din Los Angeles.

”Am nevoie de o parteneră pentru balul de absolvire”, cântă tânărul Jacob în acea secvenţă dansantă.

”Jacob Staudenmaier e numele meu... Emma Stone, dacă vii, cred că mă voi pierde de tot, voi înnebuni de bucurie”, continuă el.

De asemenea, liceanul american spune că prietenii lui cred că el seamănă cu Ryan Gosling, partenerul Emmei Stone în filmul ”La La Land”. Tânărul recunoaşte totuşi că acea asemănare este ”poate puţin cam exagerată”.

Chiar dacă Emma Stone nu va putea să participe la eveniment, Jacob Staudenmaier a spus că va merge oricum la balul de absolvire, pentru că vrea să petreacă alături de prietenii lui. 

Emma Stone a câştigat în luna februarie premiul Oscar la categoria ”cea mai bună actriţă în rol principal” cu interpretarea sa din filmul ”La La Land”. Artista americană a fost nominalizată la Oscar şi în 2015, la categoria ”cea mai bună actriţă în rol secundar”, pentru interpretarea sa din filmul ”Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.