Artistul american Eminem a lansat piesa "Walk on Water" pe care o cântă împreună cu Beyoncé şi care va apărea pe noul album cu acelaşi titlu, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Primul extras de pe album va fi "Revival", a anunţat Eminem, în vârstă de 45 de ani, pe reţelele de socializare. El nu a dezvăluit însă data lansării. Rapperul va interpreta "Walk on Water" pentru prima dată pe scenă la MTV European Music Awards la Londra, a anunţat vienri MTV. 

"Walk on Water" va apărea pe viitorul LP cu acelaşi nume.

Eminem, rapperul care a vândut cele mai multe discuri din istorie, nu se mai apropie de stilul acerb şi brut cu care s-a făcut cunoscut, piesa fiind una ritmată. 

Este una dintre primele apariţii ale cântăreţei Beyoncé de la naşterea gemenilor în iunie. 

În octombrie, Eminem a lansat un ultimatum fanilor săi care l-au votat masiv pe Donald Trump la alegerile din 2016 cerându-le să aleagă între el şi cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. 

"Rasismul este singurul lucru pe care-l face fabulos", a declarat artistul în timpul unei ceremonii de decernare a premiilor americane BET referindu-se la preşedintele american.  

Născut pe 17 octombrie 1972, Marshall Bruce Mathers III - cunoscut sub numele Eminem - şi-a început cariera în 1987. Este primul artist rap care a câştigat un premiu Oscar. Acesta a fost distins, în 2002, cu trofeul Academiei de film americane pentru piesa ”Lose Yourself”, la categoria ”cel mai bun cântec original”. În plus, Eminem a fost recompensat cu şapte premii Grammy.

A lansat albumele ”Infinite” (1996), ”The Slim Shady” (1999), ”The Marshall Mathers” (2000), ”The Eminem Show” (2002), ”Encore” (2004), ”Relapse” (2009), ”Recovery” (2010) şi ”The Marshall Mathers 2” (2013).

Eminem a colaborat cu nume importante ale industriei muzicale, precum Dr. Dre, Dido, 50 Cent, Lil Wayne, Rihanna şi Snoop Dog.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.