Actorul american Dwayne ‘The Rock’ Johnson, filantrop, antreprenor şi fost luptător WWE, va primi trofeul The People’s Champion la ediţia de anul acesta a galei People’s Choice Awards.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu 15 nominalizări la People’s Choice Awards şi cu două trofee câştigate, Dwayne Johnson va fi premiat acum pentru contribuţia sa din domeniul divertismentului, activitatea sa antreprenorială şi susţinerea constantă a cauzelor umanitare care implică familii şi copii aflaţi în dificultate.

Gala People’s Choice Awards 2021 va fi transmisă în direct de E! în noaptea de marţi spre miercuri, 7 decembrie, de la 04:00, din Barker Hangar în Santa Monica. Reluare galei este programată pentru pe 8 decembrie, de la ora 22:00.

„Dwayne Johnson este unul dintre cei mai îndrăgiţi actori ai vremurilor noastre, care a atins un succes în carieră fără precedent”, a transmis, într-un comunicat, Jen Neal, vicepreşedinte executiv Entertainment Live Events, Specials & E! News, NBCUniversal Entertainment Television and Streaming. „Într-o perioadă plină de incertitudine, el a demonstrat o abilitate fantastică de a aduce bucurie şi a face publicul să râdă în ciuda circumstanţelor. Prin implicarea sa în cazuri sociale şi prezenţa sa internaţională din social media, a devenit un exemplu pentru foarte mulţi şi persoana perfectă pentru a primi titlul The People’s Champion anul acesta”.

Johnson, în vârstă de 49 de ani, este CEO şi co-fondator al Seven Bucks Companies, companie de producţie care colaborează cu mai multe platforme. Cel mai recent produs lansat este filmul „Red Notice”, colaborare cu Netflix, care a doborât recorduri de vizionare.

Dwayne Johnson şi Seven Bucks Productions au lucrat în parteneriat cu Disney pentru „Croazieră în junglă/ Jungle Cruise”. Recent au încheiat filmările pentru franciza „Black Adam”, o colaborare New Line/DC şi, în prezent, lucrează la producţia sezonului doi din „Young Rock”, creat de Nahnatchka Khan şi Jeff Chiang şi cu Johnson şi Seven Bucks Productions în rolul de producători executivi.

Printre producţiile de succes la care Dwayne Johnson şi-a adus aportul se numără: două lungmetraje „Jumanji”, care au adus pentru Seven Bucks Productions cel mai mare succes la debut şi încasări de 1,7 miliarde de dolari la nivel mondial; „Hobbs & Shaw”, produs de Universal, care a realizat încasări de 700 de milioane de dolari în întreaga lume: „Skyscraper”, „Rampage” şi „Central Intelligence”.

Pe lângă succesul din industria filmului şi a televiziunii, Dwayne Johnson se bucură de reuşite notabile şi în afaceri. Cu filme ce au realizat încasări de peste 10 miliarde de dolari în întreaga lume, el este unul dintre preferaţii publicului cu un CV vast şi versatil.

În august 2020, Johnson s-a asociat cu Dany Garcia şi RedBird Capital pentru a cumpăra liga profesionistă de fotbal XFL şi este şi fondatorul Siete Bucks Spirits, o companie pe acţiuni din portofoliul căreia face parte Teremana Tequila, lansată în martie 2020 şi care a doborât recorduri de vânzare în industria băuturilor alcoolice. În asociere cu Dany Garcia, Dave Reinzi şi John Shulman de la Juggernaut Capital a fondat şi compania ZOA Energy. ZOA Energy este brandul cu cea mai rapidă ascensiune din industria băuturilor energizante din 2021. A lansat şi colecţia de echipament sportive Project Rock, în colaborare cu Under Armour, bazată pe autenticitate, muncă şi aproprierea de consumator. Filozofia sa de viaţă şi implicarea totală în proiecte a îmbogăţit portofoliul de produse a companiei Under Armour cu noua colecţie de haine şi încălţăminte pentru sport.

În calitate de filantrop, Dwayne Johnson este ambasador pentru fundaţia Make-A-Wish şi a îndeplinit vise alături de aceasta de peste 20 de ani. Este implicat şi în fundaţia The Starlight Children, care ajută peste 60 de milioane de copii cu boli cronice sau în fază terminală din întreaga lume. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.