Soţia Prinţului William al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, ducesa de Cambridge, ar putea fi împiedicată să participe la gala premiilor BAFTA, dacă femeile invitate vor decide să poarte ţinute negre în semn de protest faţă de hărţuirea sexuală, scrie AFP.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Femeile din familia regală obişnuiesc să se prezinte în ţinute negre doar în cazul în care poartă doliu, iar monarhia evită să se implice în proteste. 

Potrivit The Daily Telegraph, Kate Middleton s-ar putea găsi „pe un teren minat diplomatic” la acest eveniment, soţul ei, prinţul William, fiind preşedinte al British Academy of Film and Television Arts.

La ceremonia de anul trecut, ducesa de Cambridge, în prezent în vârstă de 36 de ani, care va naşte în aprilie cel de-al treilea copil, a purtat o rochie neagră cu flori albe.

Palatul Kensington a refuzat să comenteze. 

O scrisoare a circulat în industria britanică de film şi televiziune, adresată invitaţilor la ceremonia BAFTA, prin care aceştia sunt îndemnaţi să poarte ţinute negre, asemenea femeilor care au participat la gala Globurilor de Aur din Los Angeles. 

După ce actorul Stephen Fry a anunţat că, după 12 ani, nu va mai fi gazda ceremoniei BAFTA, gala de anul acesta va fi prezentată de actriţa britanică Joanna Lumney, cunoscută pentru rolurile din producţii ca „Absolutely Fabulous” şi „The Wolf of Wall Street”. Aceasta va fi prima dată în peste un deceniu când evenimentul va fi prezentat de o femeie.

Gala premiilor BAFTA 2018 va avea loc pe 18 februarie, la Royal Albert Hall din Londra. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.