Documentarul „Totul nu va fi bine”, regizat de Adrian Pîrvu şi Helena Maksyom, va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în secţiunea „Zilele Filmului Românesc”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul, ajuns la a 19-a ediţie, va avea loc anul acesta între 31 iulie şi 9 august, la Cluj-Napoca.

„Totul nu va fi bine”, un road-movie în care un regizor pe jumătate nevăzător încearcă să descopere efectele Cernobîlului asupra sa, va fi lansat în cinematografele în aer liber pe 7 august 2020, fiind distribuit de microFILM, potrivit unui comunicat remis News.ro.

În călătoria lor, Adrian şi Helena cunosc oameni afectaţi de dezastrul nuclear petrecut în 1986, iar pe măsură ce descoperă impactul lui asupra unei întregi generaţii, problemele lor de sănătate se agravează şi le complică planurile.

Adrian Pîrvu s-a născut în 1986. Mama lui a crezut că glaucomul şi orbirea parţială ale lui Adrian au fost cauzate de vizita ei în Ucraina, pe când era însărcinată în 6 luni. Are aproape 30 de ani, e singur şi debusolat. După ce mama îi prezintă povestea naşterii sale, decide să plece în Ucraina să facă un film despre cei afectaţi de dezastru şi să găsească o cale de împăcare cu sine. În Kiev o întâlneşte pe Helena, crescută în ţara grav afectată de accidentul nuclear şi devine partenera lui Adrian în realizarea documentarului.

Scenariul şi regia sunt semnate de Adrian Pîrvu şi Helena Maksyom, montajul - de Alexandru Radu şi Vladimir Gojun, imaginea - de Denis Melnik, Radu Gorgos, Adrian Pîrvu, Helena Maksyom. Ioan Filip şi Dan-Ştefan Rucăreanu semnează sunetul. Producători sunt Alexandru Solomon şi Ada Solomon. Coproducători sunt Olena Yershova, Adrian Pîrvu şi Andrii Yashchyshyn.

Absolvent al UNATC, Adrian Pîrvu a regizat şi produs mai multe scurtmetraje şi documentare. După ce a predat engleza timp de un an în China, a lucrat ca producător pentru un ONG care susţine persoanele cu dizabilităţi. În prezent, este monteur freelancer. „Totul nu va fi bine” reprezintă debutul său în lungmetraj.

Helena Maksyom a absolvit Universitatea de Aviaţie din Kiev şi are un master în „Ecologie şi protecţia mediului înconjurător”. A lucrat ca jurnalist, traducător, iar acum se concentrează pe cinema. Şi pentru Helena, „Totul nu va fi bine” reprezintă debutul în lungmetraj.

„Totul nu va fi bine” este o producţie Hi Film realizată în coproducţie cu TATO FILM şi microFILM, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Agenţiei de Film din Ucraina, al Programului Europa Creativă - MEDIA al Uniunii Europene şi al Televiziunii Române. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.