Cea de-a opta ediţie a Divan Film Festival, care a avut loc în perioada 18 - 26 august, în Craiova (Centrul Vechi şi Inspire Cinema) şi Port Cultural Cetate, a atras 38 de filme, 46 de invitaţi speciali şi peste 3.300 de spectatori, un număr record comparativ cu ediţiile trecute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reunite sub tema Balkan Love, în programul festivalului, s-au regăsit 18 filme de lungmetraj, dintre care 17 au rulat pentru prima dată pe un ecran din România, şi 20 de scurtmetraje. Selecţia filmelor a fost realizată de către Cătălin Olaru, director artistic Divan FF, şi de Massimiliano Nardulli.

Proiecţia aniversară a ediţiei 2017, "Gadjo Dilo", în regia lui Tony Gatlif, filmul de la a cărui lansare s-au împlinit 20 de ani, a rulat miercuri, 23 august, în Port Cultural Cetate, în prezenţa actriţei Rona Hartner.

Un alt invitat special şi, în acelaşi timp, una dintre surprizele festivalului a fost şi înotătorul Avram Iancu. Acesta a ajuns în Port Cultural Cetate vineri, 25 august, la finalul unei zile în care a parcurs 40 de kilometri pe Dunăre în cadrul cursei de înot de la izvoarele fluviului până la Marea Neagră.

Pe lângă filme, Divan Film Festival s-a remarcat prin demostraţiile culinare susţinute anual de amfitrionul Mircea Dinescu şi invitaţii săi. Anul acesta, surprize culinare de excepţie au oferit Alejandro Barrachina Domenech - care a gătit burtă de vită a la Madrid şi o paella valenciană adaptată specificului balcanic-, precum şi Nicu Dumitru, un reprezentant al bucătăriei ţigăneşti, care a cucerit publicul cu sax aj mas, un fel de mâncare compus din varză cu carne şi preparat la sărbători.

Mahala Rai Banda, celebra trupă de muzicanţi romi din satele Clejani şi Zece Prăjini, a ridicat publicul în picioare în seara deschiderii festivalului, la Craiova, vineri, 18 august, în timp ce în Port Cultural Cetate coloana sonoră a Divan Film Festival a fost asigurată de Trio Solaar, un ansamblu format din trei tineri muzicieni absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, formaţia IMPEX, recunoscută penru originalitatea cu care abordează stilurile rock, house, muzică etnică, muzică clasică contemporană şi manele, precum şi trupa de muzică lăutărească Mambo Siria.

Parteneriatul dintre Divan Film Festival şi Festivalul Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis a adus anul acesta într-o sală arhiplină a Teatrului “Marin Sorescu” din Craiova spectacolul “Home”, interpretat de trupa Playhood, formată din adolescenţi de la "Clubul de educaţie alternativă" din Ferentari.

În cadrul Balkanistan Workshop, concept apărut în cadrul ediţiei trecute, a fost realizat scurtmetrajul "Life After", co-regizat de Lidja Mojsoska şi Ivan Bakrac. Balkanistan are ca scop principal stimularea colaborării dintre realizatorii de film din regiunea Balcanilor. La scurtmetraj a lucrat o echipă mixtă, formată din cineaşti din Muntenegru, Macedonia, Serbia, Albania şi România.

Prezentatorii acestei ediţii au fost actriţa Aida Economu şi scriitorul Adrian Teleşpan.

Divan Film Festival este un proiect cultural organizat de Fundaţia pentru Poezie “Mircea Dinescu” şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, Centrului Naţional al Cinematografiei, Consiliului Judeţean Dolj, Uniunii Cineaştilor din România şi Institutului Cultural Român.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.