Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association) a stabilit data la care va acorda anul viitor Globurile de Aur.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ceremonia din 2020 va avea loc pe 5 ianuarie.

Produsă de Dick Clark Productions, în parteneriat cu HFPA, gala Globurilor de Aur este transmisă de NBC şi urmărită în 220 de ţări, potrivit Variety.

Gala de anul viitor va avea loc cu două zile înaintea închiderii votului pentru nominalizările la Oscar. Nominalizările pentru cea de-a 92-a ediţie a premiilor Academiei americane de film vor fi anunţate pe 13 februarie, iar gala va avea loc pe 9 februarie.

Globurile de Aur recompensează producţii cinematografice şi de televiziune. 

Anul acesta, „Green Book” a fost desemnat cel mai bun film musical/ comedie, iar „Bohemian Rhapsody” a fost premiat la categoria dramă.

Cele mai importante premii în ceea ce priveşte programele TV au ajuns la „The Americans” şi „The Kominsky Method”.

Ceremonia din Beverly Hills a fost găzduită de actorii Sandra Oh şi Adam Samberg.

Audienţa în rândul adulţilor a crescut cu 4% faţă de 2018, înregistrându-se 18,6 milioane de telespectatori. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.