Filmul „Miracol”/ „Dédales”, regizat de Bogdan George Apetri, rulează de aproape o lună în Franţa, unde mai poate fi văzut în peste 50 de cinematografe din Paris şi alte oraşe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Un thriller românesc puternic şi captivant” (TÉLÉRAMA), Miracol este descris ca un „labirint nebun fără nicio ieşire, dar în care umanitatea se dezvăluie visceral, cu o fervoare şi o asprime nemaivăzute” (LIBÉRATION), un film „dens, puternic, imprevizibil, minunat!” (Causette),  „formidabil” (L’OBS), cu „un simţ aparte al povestirii şi prestaţii actoriceşti admirabile” (Cinema Teaser), care „intrigă de la primele imagini şi este realizat cu elegantă măiestrie” (La Croix), fiind „montat cu inspiraţie constantă, care atrage privitorul într-o atmosferă misterioasă” (Les Echos) şi „la fel de remarcabil pus în scenă, pe cât este şi interpretat” - Le Parisien (On Aime Beaucoup).

„Bogdan George Apetri se joacă cu straturile naraţiunii pentru a sonda întunericul”, notează LA 7EME OBSESSION, iar „Cu filme de acest calibru, Cinematografia românească are un viitor strălucit în faţă”, scrie SOFILM despre cel de-al doilea film dintr-o trilogie pe care regizorul o dedică unor poveşti a căror acţiune are loc la Piatra Neamţ.

„Miracol”/ „Dédales”, al treilea film al lui Bogdan George Apetri, „ne poartă, de data aceasta, printr-un thriller întunecat, în care neaşteptatul apare ca un pericol în mijlocul unei păduri.(...) Construit în două capitole distincte – unite de aceeaşi simplitate minuţioasă a montajului – Dédales progresează cu măsură, cultivă tensiunea în afara ecranului din respect pentru mister şi dezvăluie intriga lăsându-i partea sa de umbră. Şi, în timp ce ne monopolizează atenţia, Bogdan George Apetri va fi insuflat cu dezinvoltură o critică socială prin observarea metodică a personajelor sale şi a vieţilor lor de zi cu zi.” (Le Figaro)

O tânără novice îşi părăseşte mănăstirea din România şi întâlneşte o soartă nefericită „în această cronică socială interesantă, care se transformă într-un thriller cu o frumoasă omogenitate de ritm.” (La Croix)

Miracol este „un film poliţist, comercial, popular, în contextul unei Românii cotidiene, o ţară ca oricare alta, cu probleme contemporane, de societate şi nu numai. Dincolo de specificul românesc, e concentrat pe intrigă, personaje, emoţii (...) iar regizorul dedică filmul descrierii diferitelor consecinţe ale unui machism devorator, un subiect universal.” (Cinemateaser).

Într-o naraţiune „echilibrată care distilează o electricitate permanentă şi un timp copleşitor pentru personaje şi spectator”, regizorul „reuşeşte cu virtuozitate reţinută, datorită imaginii şi gestionării temporalităţii, să-l îmbarce pe spectator într-o coborâre în iad care nu este niciodată superficială sau demonstrativă, ci constant tensionată şi organică” către „un final tragic şi emoţionant care face din Miracol un mare film feminist.” (Ecran Large)

„Bogdan George Apetri regizează cu o pricepere exemplară, creând o tensiune controlată (şi constantă în toate secvenţele), în special prin imaginea sa, obţinând performanţe solide de la actorii săi.” (C'est quoi le cinema)

„Regizorul stăpâneşte magistral arta planurilor secvenţă atât de specifică şi dragă cinematografiei româneşti contemporane de a aduce la viaţă emoţiile personajelor sale în timp real, prin diferite faţete naturaliste, în situaţii cotidiene de cele mai multe ori, dar în acelaşi timp folosind montajul pentru a ne zgudui credinţele şi prezentând un adevăr care continuă să scape. O punere în scenă a unui thriller extrem de directă, atât existenţialistă, cât şi bogată în suspans”. (Exit Mag)

Câştigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru cel mai bun lungmetraj la TIFF 2022, al Marelui Premiu la Festivalul Internaţional de Varşovia 2021, al premiului criticii la CinEast  Luxembourg) 2021, filmul „Miracol” a avut premiera mondială anul trecut la Festivalul Internaţional de la Veneţia.

În prezent, „Miracol” poate fi urmărit online pe HBO Max.

„Miracol”, distribuit în România de către Bold Film Studio, îmbină intensitatea unei drame şi tensiunea unui thriller psihologic cu suspansul şi intriga atent construită a unui film poliţist şi îi are în rolurile principale pe Ioana Bugarin şi Emanuel Pârvu, alături de Cezar Antal, Ovidiu Crişan, Valeriu Andriuţă, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru şi Mircea Postelnicu.

„Miracol” este o producţie The East Company Productions (Romania), Cineart TV Prague (Cehia) şi Tasse Film (Letonia). Proiectul a participat la secţiunea Works in Progress din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest în anul 2020.

Filmul este distribuit în Franţa de Arizona Distribution. Prin intermediul companiei franceze Memento International, filmul este  distribuit în SUA şi Canada de Film Movement, în Grecia de Weirdwave, în Italia de Trent Film, în America Latina de Encripta, în Indonezia de PT Falcon şi în Portugalia de Films4You.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.