Regizorul Cristian Mungiu afirmă că societatea românească este împărţită între progresism şi tradiţionalism şi se află într-un ”clivaj absolut”. ”Ne-am împărţit în nişte grupuri de oameni care se urăsc absolut. Ai vrea să se scufunde partea aia de Românie cu toţi cei care gândesc altfel decât tine şi ei la fel gândesc că tu eşti spălat pe creier şi posedat de Satana”, susţine el. Mungiu consideră că singura cale de a reîncerca o coagulare a acestor comunităţi este dialogul.
Cristian Mungiu, scenaristul şi producătorul filmului ”Jafului secolului”, a fost prezent, miercuri seara, la Constanţa, la lansarea oficială a acestei producţii. La final, Cristian Mungiu a avut un dialog cu spectatorii şi a povestit cum s-a născut acest film.
”Povestea a durat foarte mult, de la momentul la care m-am apucat să scriu scenariul până când e gata filmul pe ecrane au trecut aproape zece ani. A fost, cred, proiectul la care am lucrat cel mai mult, a avut suişuri, coborâşuri şi asta parţial şi pentru că întâmplarea reală care a inspirat acest proiect era foarte spectaculoasă şi nu e uşor să stăpâneşti o întâmplare de felul ăsta, te iau detaliile ei înainte şi doream foarte mult totuşi, pe lângă o poveste care să amintească ce s-a întâmplat, să fie şi despre motivele pe care le vor fi avut aceşti oameni când au decis. Povestea asta, deşi inspirată de realitate, e totuşi o poveste ficţională, special pe această parte”, a afirmat Cristian Mungiu.
El a adăugat că s-a documentat foarte mult şi a încercat să afle raportul acelei întâmplări cu cultura şi civilizaţia noastră.
”Am citit rechizitoriul părţii române făcut de procurori, rechizitoroul părţii olandeze, o carte care s-a scris despre povestea asta, am văzut un documentar, am citit o grămadă de articole de presă olandeze foarte interesante, dar şi o grămadă de articole de presă de la noi care încercau să înţeleagă care e raportul acestei întâmplări cu cultura noastră, cu civilizaţia noastră şi cu raportul nostru cu Occidentul. Acolo, în acest raport, am găsit partea să zicem valoroasă care poate să rămână dincolo de întâmplarea din acest film şi mai cu seamă în această frustrare pe care ştim că o resimt de multe ori cetăţeni de-ai noştri care lucrează acolo, de pe urma acestui sentiment că sunt priviţi ca cetăţeni de mâna a doua şi e ca şi cum ar fi invizibili. Nu are nimeni nimic cu ei, dar nici nu îi bagă nimeni în seamă”, a explicat Cristian Mungiu.
El a precizat că această frustrare ”e foarte prezentă astăzi în societate cu o grămadă de efecte şi e bine la un moment dat să vorbim despre lucrurile astea şi mai cu seamă să ne întrebăm care sunt motivaţiile din spatele acestor decizii pentru aceşti oameni şi asta ne invită filmul să facem”.
Cristian Mungiu a remarcat şi faptul că de la momentul când a început să lucreze la acest film şi până în prezent lucrurile s-au schimbat foarte mult.
”De acum zece ani şi până astăzi lucrurile s-au schimbat foarte mult şi acum noi suntem priviţi ca o ţară prosperă şi mai occidentală decât cineva care totdeauna e mai la est şi mai sărac. S-au umplut magazinele, şantierele noastre de muncitori din Asia şi am sentimentul că nu am învăţat nimic din faptul că nouă nu ne place cum ne privesc occidentalii. Am sentimentul că şi noi îi privim pe oamenii aceştia la fel de superficial şi la fel de superior cum suntem şi noi priviţi şi cum nu ne place cum suntem trataţi când mergem în altă parte şi prestăm aceste munci de jos. Explicaţia, pe de o parte, este că este o diferenţă foarte mare de nivel şi de clasă socială între omul care îţi livrează pizza şi tu care eşti antreprenor sau faci parte dintr-o familie născută în acea societate, dar cumva cred că atunci când ai şi experienţa inversă, cum e cazul românilor care au această experienţă, ar trebui să încercăm să fim un pic mai toleranţi cu alţii”, a mai afirmat Cristian Mungiu.
Scenaristul şi producătorul filmului ”Jaful secolului” a recunoscut că a dorit să facă această producţie mai accesibilă pentru public.
”Filmul ăsta nu îl semnez ca regie, deşi sunt foarte implicat în acest film pentru că filmul ăsta e încercarea noastră de a face un pas mai în lateral către un film mai accesibil pentru public, e un film mai puţin pretenţios, ambiţios, complicat, complex. Are o gramatică mai simplă cinematografic. Cel puţin e uşor de urmărit, înţelegi ce se întâmplă, are un ritm destul de iute, am permis, în prima parte are un pic de umor, are un pic de muzică, e făcut în aşa fel încât, dacă vrei să îţi pui nişte întrebări despre film, despre motivaţiile acestor personaje, despre părerea ta în raport cu acest fenomen foarte important pentru noi cel al migraţiei care a rupt societatea românească în două, poţi. Dar la fel de bine poţi să intri în sală cu pop-corn, mănânci liniştit, ieşi afară, ai văzut ce s-a întâmplat şi e suficient”, a explicat Cristian Mungiu.
El a analizat şi situaţia în care se află societatea românească în această perioadă.
”Suntem rupţi în două complet, între progresism şi tradiţionalism, între cei care reprezintă punctele astea de vedere de la SUA, Franţa, Italia şi scalând la vale până la noi, societatea e într-un clivaj absolut. Ne-am împărţit în nişte grupuri de oameni care se urăsc absolut. Ai vrea să se scufunde partea aia de Românie cu toţi cei care gândesc altfel decât tine şi ei la fel gândesc că tu eşti spălat pe creier şi posedat de Satana, or nu poţi să ai comunităţi la care laşi ca falia asta să se deplaseze atât de mult. Nu mai constituie o comunitate şi e foarte periculos. Singura cale de a reîncerca să coagulezi comunităţile astea este să încerci să intri într-un dialog. Dialog înseamnă să nu ai deja concluzia când vorbeşti cu celălalt, să ai un strop de curiozitate reală, să înţelegi de ce gândeşti el aşa. Poţi să nu fi de acord, dar trebuie să îl urmăreşti”, a subliniat Cristian Mungiu.
Regizat de Teodora Ana Mihai (”La Civil”), filmul scris de Cristian Mungiu aduce în prim-plan povestea unor migranţi români a căror dorinţă de o duce mai bine într-o ţară europeană dezvoltată unde sunt trataţi cu superioritate ajunge să motiveze decizii şi acţiuni ilegale.
“Jaful secolului” este propunerea României pentru premiile Oscar.
Filmul a intrat în cinematografe din 23 septembrie. Distribuit de Forum Film, ”Jaful secolului” se va vedea în 80 de cinematografe din 41 de oraşe.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.