Grupurile Maroon 5, The Hollywood Vampires şi Queen + Adam Lambert vor susţine concerte, în premieră, la Bucureşti, în luna iunie. Din programul muzical al Capitalei fac parte şi festivaluri, evenimente jazz şi de muzică simfonică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Formaţiile metal Kreator (Germania), Exploited (Marea Britanie), Eluveitie (Elveţia) şi Rotting Christ (Grecia) sunt capete de afiş ale ediţiei de annul acesta a Metalhead Meeting, care va avea loc în zilele de 3, 4 şi 5 iunie, la Arenele Romane. Preţul biletelor şi abonamentelor este cuprins între 100 şi 200 de lei, iar acestea pot fi cumpărate de pe site-ul iabilet.ro.

Formaţia americană pop-rock Maroon 5 va concerta pentru prima dată în România, pe 5 iunie, de la ora 20.00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Trupa a lansat cinci albume de studio, iar debutul său discografic - ”Songs About Jane” (2002) - a fost vândut în peste 10 milioane de copii, în întreaga lume. Cel mai recent material discografic al grupului, ”V”, a fost lansat în august 2014. Preţul biletelor pentru concertul organizat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment se încadrează între 195 şi 572 de lei, la care se adaugă taxe, şi pot fi cumpărate din reţeaua Eventim.

Supergrupul The Hollywood Vampires va concerta, de asemenea, în premieră în România. Evenimentul este programat să aibă loc pe 6 iunie, de la ora 20.00, în parcarea C a complexului Romexpo. Membrilor de bază ai grupului - Alice Cooper, Joe Perry (Aerosmith) şi actorul-muzician Johnny Depp - li se vor alătura Robert DeLeo (Stone Temple Pilots), Matt Sorum (Guns N’ Roses şi Velvet Revolver) şi Tommy Henriksen (Alice Cooper Band). Deşi basistul Duff McKagan (Guns N Roses, Velvet Revolver) a fost anunţat iniţial ca parte din trupa care va susţine concertul de la Bucureşti, în locul său Robert DeLeo va figura ca jumătate a secţiei ritmice. Biletele pentru show-ul dela Bucureşti pot fi cumpărate din reţeaua Eventim şi au preţuri cuprinse între 169 lei şi 459 de lei.

André Rieu revine în Capitală şi va susţine două concete împreună cu Johann Strauss Orchestra, pe 11 şi 12 iunie, de la ora 20.30, în Piaţa Constituţiei. Biletele au preţuri cuprinse între 270 şi 864 de lei.

Beth Hart revine, după un an, la Bucureşti
Beth Hart revine, după un an, la Bucureşti

Cântăreaţa şi compozitoarea blues-rock Beth Hart va concerta pentru a doua oară la Sala Palatului din Bucureşti, după un an de la primul show susţinut de artista americană în Capitală. La evenimentul din 17 iunie, începând cu ora 20.00, îi va avea alături pe Jon Nichols (chitară), P.J. Barth (chitară), Bob Marinelli (bas) şi Bill Ransom (tobe). Biletele puse în vânzare pe site-ul vreaubilet.ro costă 90, 120, 150, 190 şi 250 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală.

A doua ediţie de Natura Fest va avea loc în Parcul Izvor, în perioada 17-19 iunie. Concertele acustice vor avea loc începând cu ora 18.30, iar intrarea este liberă. Trupele Zob, Luna Amară şi Coma concertează sâmbătă, iar duminică, pe scenă vor urca formaţiile Pistol cu Capse, Toulouse Lautrec şi OCS. În plus, la festival vor avea loc ateliere de reciclare creativă şi crosul verde al bicicletelor.

Concertul Queen + Adam Lambert este o altă premieră pentru România. Pe 21 iunie, în Piaţa Constituţiei, în deschiderea evenimentului vor cânta trupele Grimus, Jeremy? şi Electric Pyramid. Brian May, Roger Taylor şi Adam Lambert vor interpreta cele mai cunoscute piese ale formaţiei britanice. Cei trei concertează împreună în această formula, din 2009. Din show-ul de la Bucureşti nu va lipsi nici Freddie Mercury, care apare pe ecrane de proiecţie gigantice. Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile online, pe eventim.ro, şi în magazinele partenere, la mai multe categorii de preţ: 535,50 de lei (tribună),  310,50 de lei (golden circle), 220,50 de lei (gazon A) şi 126,00 de lei (gazon B), preţuri la care se adăugă comisionul de ticketing.

Queen + Adam Lambert (Foto: Shutterstock)
Queen + Adam Lambert (Foto: Shutterstock)

Nominalizat de şapte ori la premiile Grammy, pianistul şi compozitorul Omar Sosa alături de Quarteto Afro Cubano urcă pe scena Sălii Radio, pe 30 iunie, de la ora 20.00. Muzicianul îşi va prezenta cel de-al 24-lea album, ”Ilé” (”pământul de acasă”, termen provenit din Africa de Vest), iar pe scenă vor urca şi Leandro Saint-Hill (saxofon şi flaut), Childo Tomas (voce şi bas) şi Ernesto Simson (tobe). Preţurile biletelor pentru acest eveniment sunt 115, 145 şi 175 de lei, în funcţie de locul ocupat în sală, iar acestea pot fi cumpărate din reţeaua Eventim.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.