Peste 130.000 de persoane au asistat la manifestările organizate la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), desfăşurat pe parcursul a zece zile, 255 de filme fiind proiectate în mai multe cinematografe din oraş, dar şi în aer liber. Cel mai mare succes l-a avut proiecţia filmului ”Afacerea Pigot”, cu Alain Delon, prezent la Cluj-Napoca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania, pentru cele  225 de filme din 53 de ţări au fost cumpărate peste 90.000 de bilete, cu aproape 14% mai multe decât la ediţia de anul trecut.

O creştere semnificativă s-a înregistrat şi la vânzările online, 38,9% din totalul biletelor fiind cumpărate astfel, cu 13,72% mai mult decât în 2016.

Numărul total de participanţi – incluzându-i pe cei prezenţi la proiecţiile gratuite în aer liber, workshop-uri, lansări, expoziţii, dezbateri – se ridică la 130.000. Peste 1.200 de invitaţi români şi străini au sosit la Cluj, în cele zece zile de festival.

Recordul absolut pentru o singură proiecţie, în toată istoria festivalului, aparţine peliculei ”Afacerea Pigot”, proiectată în  Piaţa Unirii din Cluj, în prezenţa actorului francez Alain Delon, pentru care s-au vândut 3.312 bilete.

Festivalul a început cu proiecţia filmului ”Regele Belgiei”, la care au participat peste 3.000 de spectatori.

De asemenea, la Castelul Banffy de la Bonţida a avut loc ”cine-concertul Metropolis”, la care au asistat peste 2000 de spectatori. În topul celor mai vizionate filme se află şi ”Povestea iubirii” (3.000 de bilete), ”Nebune de fericire” şi ”Dumnezeu să ne ierte”, filmul de închidere a festivalului, ambele cu mai mult de 2.000 de spectatori în Piaţa Unirii.

Numărul de evenimente sold out a înregistrat un nou record, potrivit organizatorilor TIFF, pentru 27 de proiecţii şi evenimente speciale biletele epuizându-se în scurt timp. Printre acestea, sesiunile din ”Doom Room” - instalaţia din cadrul InfiniTIFF, ”cine-concertele” din biserici, evenimentele gastronomice din ”Film Food”, câştigătorul Ursului de Aur ”Despre trup şi suflet” şi ”Regii manelelor”.

Şi la filmele româneşti au fost sălile pline, printre acestea fiind ”Breaking News” (r. Iulia Rugină), documentarul ”Planeta Petrila” (r. Andrei Dăscălescu) şi ”Inimi cicatrizate” (r. Radu Jude), câştigătorul Premiului Zilele Filmului Românesc pentru Lungmetraj.

În ultima zi de festival, cei mai mulţi spectatori au fost la filmele câştigătoare: ”Familia mea fericită” (Trofeul Transilvania), ”Piatră pe inimă” (Premiul pentru regie, Premiul Publicului) şi ”Tărâmul binecuvântat” (Premiul special al juriului). 

Aplicaţia mobile TIFF2017 a avut peste 12.000 de utilizatori activi, o creştere de 180% faţă de anul anterior. Site-ul www.tiff.ro, actualizat în permanenţă înainte şi în timpul festivalului, a fost vizitat de 82.889 de utilizatori, aproape dublu faţă de 2016, înregistrând 1.012.158 de afişări. Blogul oficial blog.tiff.ro a avut peste 22.699 de afişări în perioada festivalului, 74,4% dintre cei care l-au accesat fiind utilizatori noi. Pagina de Facebook TransilvaniaIFF a transmis live imagini de la sosirea invitaţilor la Gala de închidere, 54.634 de oameni urmărind momentele de pe covorul roşu. Clipurile postate pentru această ediţie au depăşit 1,8 milioane de vizualizări pe Facebook, albumul foto de la deschiderea TIFF a fost văzut de 116.227 de ori, iar imaginile de la întâlnirea lui Alain Delon cu fanii din Piaţa Unirii au generat cele mai multe reacţii, comentarii şi distribuiri.

În cadrul festivalului au fost activi aproape 400 de voluntari cu vârste cuprinse între 15 şi 43 de ani. Unii dintre ei au venit chiar de peste hotare pentru a face parte din echipă. Alături de românii sosiţi de la mulţi kilometri distanţă, s-au implicat în festival voluntari din Franţa, Italia, Lituania, Marea Britanie, Moldova şi Spania. 50 dintre aceştia au fost nominalizaţi la titlul de Voluntarul Anului, iar 9 dintre ei vor avea şansa de a lucra la festivaluri partenere.

Criticul de film Geoff Andrew, membru al juriului Competiţiei, a precizat că ”cinema-ul românesc este unul dintre cele mai interesante din lume”.

”Uneori ţările trec printr-o perioadă bună, însă, în ultimul deceniu sau poate şi mai bine, România a făcut filme extraordinare cu resurse puţine’’, a spus Geoff Andrew.

O altă prezenţă importantă în juriu, actriţa Clotildea Courau, a fost la fel de impresionată: ”TIFF este foarte bun pentru oraş prin faptul că deschide multe oportunităţi pentru cineaşti. Festivalurile se organizează şi în acest scop. Mi-ar plăcea să vin în Cluj, să stau şase-şapte săptămâni, să stau la discuţii cu regizori, cu studenţi de la cinematografie şi să facem planuri. Cu siguranţă ar da roade toate aceste întâlniri”.

TIFF a avut loc la Cluj în perioada 2-11 iunie, evenimentul aflându-se la cea de-a 16-a ediţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.