Regizorul, scenaristul şi producătorul francez Bertrand Tavernier, organizator al festivalului Lumière, a murit marţi, la vârsta de 79 de ani, anunţă Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tavernier a murit la Sainte-Maxime dans le Var. Familia lui a făcut anunţul pe reţelele de socializare, exprimându-şi tristeţea şi durerea, la fel şi Institutul Lumière, al cărui preşedinte a fost.

Cineastul, autor al unor filme precum „Que la fête commence”, cu Philippe Noiret şi Jean Rochefort, şi „Coup de torchon”, cu acelaşi Noiret şi Isabelle Huppert, şi-a început cariera în postura de critic.

El a devenit cunoscut în 1974, cu „L'Horloger de Saint-Paul”, prima colaborare a sa cu Noiret, care a jucat şi în „Le Juge et l'Assassin”.

Cinefil pasionat, în tinereţe a pus bazele cineclubului Nickelodéon, a devenit publicist, asistent al regizorului, actorului şi scenaristului Jean-Pierre Melville, înainte ca el însuşi să devină realizator de film, iar în ultimii ani şi-a concentrat energia în restaurarea şi conservarea peliculelor vechi.

În 1990, a fost recompensat cu un trofeu BAFTA pentru cel mai bun film într-o limbă străină - „La vie et rien d'autre” (1989) - după ce, cu cinci ani înainte, fusese nominalizat pentru „Un dimanche à la campagne” (1984), film care i-a adus premiul pentru regie la Cannes.

La Berlinală a fost premiat de şase ori, dintre care o dată cu Ursul de Aur, pentru „L'appât” (1995). Palmaresul său cuprinde şi patru trofee César, un premiu special al juriului la European Film Awards („La vie et rien d'autre, 1989), un trofeu Lumiere, pentru documentarul „Voyage à travers le cinéma français” (2016), şi cinci premii la San Sebastián. În 2015, la Veneţia, a primit Leul de Aur pentru întreaga carieră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.