Ceremonia de acordare a premiilor Oscar, programată să aibă loc anul acesta pe 25 aprilie, va fi transmisă din mai multe locuri, a anunţat un purtător de cuvânt al Academiei americane de film, citează ABC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dolby Theatre din Hollywood a găzduit gala Oscar începând cu anul 2001, iar organizatorii spun acum că ediţia viitoare va respecta tradiţia, însă ei vor să angajeze în acest eveniment mai multe zone.

Un purtător de cuvânt al AMPAS a spus miercuri că ceremonia va fi transmisă live din diferite locuri. În prezent, importante centre cinematografice din lume, precum Los Angeles, New York şi Londra, se află încă sub restricţii impuse în contextul sanitar.

Urmează să fie dezvăluite detaliile exacte pentru show-ul din aprilie, însă Academia este „hotărâtă să prezinte o gală Oscar ca nicio alta, în timp ce va prioritiza sănătatea publică şi siguranţa tuturor celor care vor participa”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Ceremonia a fost amânată cu aproximativ două luni, din cauza pandemiei. Cineaştii Steven Soderbergh, premiat cu Oscar pentru regia „Traffic”, Jesse Collins, nominalizat la Emmy pentru gala Grammy din 2019, şi Stacey Sher, nominalizată la Oscar pentru „Django Unchained” şi „Erin Brockovich”, vor produce a 93-a gală a premiilor Academiei americane de film. Nu este clar dacă gala de anul acesta va avea o gazdă principală.

Anul trecut, gala Oscar a atras cea mai scăzută audienţă din toate timpurile, cu 23,6 milioane de telespectatori, cu 20% mai puţin faţă de anul anterior.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.