Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune a decis să renunţe la organizarea ediţiei de anul acesta a festivalului Cerbul de Aur de la Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un comunicat remis News.ro marţi, Doina Gradea, preşedintele-director general al TVR, a transmis: „Nu a fost o decizie luată cu uşurinţă, mai ales în contextul în care ediţia din acest an ar fi fost una aniversară, a XX-a, şi s-ar fi bucurat de o strălucire aparte. Însă, după discuţii în cadrul TVR şi cu partenerii locali, am ajuns la concluzia că nu ne dorim să facem compromisuri care să afecteze amploarea şi imaginea evenimentului sau să genereze vreun risc la nivelul sănătăţii publice. Vom marca, însă, acest moment din istoria Cerbului de Aur cu un eveniment de televiziune care, pe de-o parte, să atragă atenţia publicului asupra istoriei atât de bogate a festivalului şi, pe de altă parte, să promoveze muzica românească de calitate”.

Hotărârea a fost luată şi în contextul în care partenerii de tradiţie ai festivalului, autorităţile locale din Braşov, făcuseră publică intenţia de a anula procedurile pentru organizarea unui număr de evenimente, printre care şi Cerbul de Aur.

„Am decis să nu organizăm ediţia din anul 2020 a Cerbului de Aur tocmai pentru a nu compromite sub nicio formă formatul clasic al acestui festival renumit în România, dar şi la nivel internaţional. Avem încredere că ediţia aniversară a Cerbului de Aur pe care ar fi trebuit s-o organizăm în acest an îşi va găsi locul binemeritat în agenda evenimentelor culturale pe care Braşovul le va găzdui în 2021”, a spus Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Festivalul Cerbul de Aur se adaugă, astfel, unei lungi liste de evenimente majore cu public care au fost anulate din cauza epidemiei de Covid-19, la nivel internaţional şi în România.

Cea de-a 20-a ediţie a festivalului internaţional Cerbul de Aur ar fi trebuit să aibă loc în perioada 20 – 23 august, în Piaţa Sfatului din Braşov.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.