Ghidul Michelin a anunţat recent că scoate la concurs un post de inspector pentru restaurantele din oraşul New York. Detalii insolite despre acest loc de muncă, despre care pasionaţii de gastronomie spun că reprezintă ”cel mai bun job din lume”, au fost dezvăluite, vineri, într-un articol publicat pe site-ul CNN.com.
”V-aţi întrebat vreodată cum e să fii inspector de restaurante pentru Ghidul Michelin? Să mănânci în unele dintre cele mai bune restaurante din lume nu pare să fie un loc de muncă prea dificil. Mulţi ar putea să îşi imagineze munţi de cavier, sticle de vin din soiuri alese şi fafurii cu brânzeturi gustoase. Însă jobul de inspector Michelin înseamnă mult mai mult decât să primeşti pe gratis platouri cu foie gras”, afirmă autoarea acestui articol, jurnalista Kate Springer.
Lansat în anul 1900 ca un ghid de călătorie util pentru primii posesori de automobile din lume, Ghidul Michelin a evoluat de-a lungul deceniilor şi a devenit o autoritate internaţională pentru toate compartimentele artei gastronomice.
Compania a anunţat recent că scoate la concurs un post de inspector pentru restaurantele din New York.
Pentru a afla cerinţele asociate acestui loc de muncă, CNN a stat de vorbă cu Rebecca Burr, editorul Ghidului Michelin pentru Marea Britanie şi Irlanda, care a lucrat ca inspector timp de 12 ani înainte de a obţine jobul ei actual.
După ce a petrecut aproape două decenii lucrând pentru Michelin, Rebecca Burr oferă cititorilor o serie de detalii inedite despre acest loc de muncă ”misterios”.
Combinaţia ideală
Născută în Marea Britanie, Rebecca Burr a urmat cursurile unei şcoli culinare şi a lucrat ca maestru bucătar timp de nouă ani.
În 1998, a văzut un anunţ de angajare publicat într-o revistă cu specific gastronomic prin care o companie căuta un inspector de restaurante.
Rebecca Burr a aplicat pentru acel post şi, spre surprinderea ei, a obţinut jobul.
A urmat un program de specializare de şase luni, în care Rebecca Burr a învăţat secretele acestei meserii de la câţiva inspectori cu experienţă.
Inspectorii îşi fac rezervări într-o manieră anonimă, îşi achită singuri nota de plată, scriu recenzii aprofundate după ce pleacă din restaurante, monitorizează ştirile despre restaurante, fac fotografii ale preparatelor care le sunt aduse la masă şi vizitează acelaşi restaurant de câte ori au nevoie pentru a-şi verifica opiniile.
Acest job nu este pentru persoanele care preferă să lucreze de acasă: inspectorii Michelin iau masa la restaurant de cel puţin 275 de ori într-un an şi călătoresc în afara oraşului lor de reşedinţă trei săptămâni în fiecare lună.
”Am înţeles foarte repede că Michelin era o companie foarte serioasă. Nu mi-am imaginat însă niciodată volumul de muncă depus de angajaţii firmei şi care se regăseşte apoi în paginile ghidului”, spune Rebecca Burr.
Cei mai mulţi dintre inspectori au în spate o pregătire de cel puţin 10 ani în industria hotelieră sau culinară, deşi Rebecca Burr spune că speră să construiască o echipă alcătuită din angajaţi cu pregătiri profesionale complementare.
”Candidatul ideal este de preferat maestru bucătar, dar avem în echipa noastră şi câţiva manageri, câteva persoane care s-au concentrat pe industria vinului. Avem nevoie de o apreciere globală a tuturor elementelor de care este nevoie pentru a conduce un restaurant”, spune ea.
Pe drum
Viaţa unui inspector Michelin impune călătorii non-stop pentru a fi la curent cu restaurantele deschise recent şi cu proiectele tot mai ample ale companiei.
”Tocmai m-am întors din Hong Kong şi Singapore, iar acum sunt din nou în Marea Britanie. Am colegi care lucrează în Scandinavia, care supraveghează ceea ce se întâmplă în principalele oraşe din Europa”, spune Rebecca Burr.
Echipa ei are capacitatea de a se deplasa şi de ajunge oriunde şi oricând, dar, cel mai important, aceste experienţe culinare din jurul lumii oferă informaţii valoroase.
”Vrem ca inspectorii noştri să acumuleze cunoştinţe şi experienţă. Ei se bazează pe experienţele lor din timpul vizitelor trecute şi îşi dezvoltă o serie de puncte de referinţă”, spune intervievata CNN.
Însă călătoriile în interes de serviciu nu sunt întotdeauna la fel de spectaculoase pe cât par.
”Trebuie să fii pregătit să mergi într-un pub dintr-o regiune rurală şi să iei masa singur. În Hong Kong, în miezul verii, când acolo aerul este foarte umed, trebuie să te deplasezi pe distanţe mari pentru a ajunge la hoteluri de lux, mănânci atât lunch-ul, cât şi prânzul - aceste călătorii pot fi foarte obositoare”, a dezvăluit Rebecca Burr.
O viaţă învăluită în mister
Anonimatul este crucial pentru reputaţia de publicaţie independentă de care se bucură Ghidul Michelin, aşadar inspectorii companiei trebuie să îşi ascundă identităţile reale.
”Dacă vă imaginaţi agenţi 007 care se deghizează şi folosesc pseudonime, nu sunteţi prea departe de adevăr”, afirmă autoarea acestui articol.
Deşi inspectorii Michelin au dreptul de a dezvălui rudelor şi prietenilor apropiaţi natura jobului pe care îl fac, ei fac de obicei rezervări la hoteluri şi restaurante sub pseudonim.
”Restaurantele au un sistem care salvează numerele de telefon, e-mailurile şi numele, aşadar trebuie să găseşti metode pentru a trece nedetectat. Atunci când ai epuizat toate numele rudelor şi prietenilor, trebuie să dai dovadă de creativitate”, spune Rebecca Burr, referindu-se la utilizarea de pseudonime.
Cea mai obişnuită eroare? Să îţi uiţi identitatea secretă
”Un coleg de-al meu a coborât în holul unui hotel, iar recepţionistul i-a spus: «Bună seara, domnule Jones». Iar el a trecut pe lângă recepţie fără să reacţioneze”, a dezvăluit Rebecca Burr.
Ea spune, de asemenea, că îşi schimbă aspectul fizic cu regularitate, în special coafura şi ţinutele vestimentare.
”Personal, încă nu am ajuns să intru într-un restaurant purtând un pardesiu lung şi o perucă blondă sau ceva de acest fel... dar cunosc câţiva inspectori care s-au deghizat”, a explicat ea.
Desigur, dacă este descoperită - ceea ce se poate întâmpla uneori -, nu este sfârşitul lumii.
”În definitiv, chefii sunt profesionişti, aşadar nu schimbă lucrurile prea mult. Ei vor să fie pe placul tuturor - nu doar pe placul inspectorului”, a adăugat Rebecca Burr.
În căutarea talentelor
Deşi mesele în restaurante luxoase au anumite avantaje, Rebecca spune că partea care îi oferă cea mai mare satisfacţie în jobul ei este descoperirea unor talente noi.
”Inspectorii noştri au calităţi observaţionale foarte bune. Trebuie să fie curioşi şi să rămână alerţi. Poţi să mergi în Cornwall (în Marea Britanie, n.r.), de exemplu, şi să verifici zona pentru a vedea ceea ce este nou - inspectorii sunt mereu încântaţi când descoperă un nou chef care are potenţial”.
Mulţi inspectori caută talente noi bazându-se pe informaţii transmise pe cale orală, stând de multe ori de vorbă cu barmani şi cu rezidenţii din zonă.
”Indiferent de ceea ce spun revistele şi internetul, nimic nu se compară cu atunci când îţi conduci automobilul într-o regiune şi te afli pe teren în acea zonă”, spune Rebecca Burr.
Deşi inspectorii Michelin nu interacţionează în mod direct cu maeştrii bucătari, ei îi laudă, indirect, atunci când aceştia din urmă au succes.
”Nu putem să ne ataşăm prea mult, pentru că nu acesta este jobul nostru, dar ne place să le urmărim carierele şi ne bucurăm când acestea devin înfloritoare. E o recompensă mare pentru noi să vedem acei oameni talentaţi cum evoluează”.
Puterea stelelor
O dată pe an, fiecare echipă locală se reuneşte pentru ”o reuniune vedetă”, în timpul căreia sunt discutate toate notele atribuite în Ghidul Michelin.
”Colectăm toate rapoartele pentru fiecare restaurant şi le parcurgem. Ne ia cel puţin o zi sau două pentru a le parcurge pe toate”, explică Rebecca Burr.
Ghidul Michelin are un sistem de notare foarte clar: o stea pentru ”foarte bun”, două stele pentru ”merită să faci un ocol” şi trei stele pentru ”bucătărie excepţională, merită o călătorie specială”.
Atribuirea stelelor Michelin reprezintă o responsabilitate serioasă, care nu este tratată ca o glumă.
Dacă un restaurant îşi pierde o stea, acest fapt poate avea implicaţii dramatice asupra acelei afaceri. În sens contrar, o stea suplimentară poate să stimuleze în mod considerabil potenţialul de business al unui restaurant.
”După ce a primit o stea Michelin, un bărbat ne-a spus că site-ul restaurantului său s-a blocat, deoarece tot mai mulţi oameni se conectau şi voiau să îşi facă rezervări într-o singură zi, mai mult decât în tot anul precedent”.
”Am auzit despre oameni care şi-au extins restaurantele, au angajat mai mult personal - punerea unei anumite regiuni pe harta Michelin este o oportunitate minunată pentru turism”, a explicat Rebecca Burr.
Pentru noile restaurante sau pentru reajustarea numărului de stele, inspectorii Michelin trebuie să viziteze de cel puţin trei ori un local - de obicei de mai multe ori -, înainte de a lua o decizie.
”Cinci vizite - nu e un caz neobişnuit. Vrem să fim absolut siguri”, a explicat Burr.
O masă de trei stele
În cazul restaurantului The Fat Duck, condus de maestrul Heston Blumenthal, Rebecca Burr spune că echipa ei a făcut opt sau nouă vizite în acest stabiliment înainte să îi acorde trei stele - cea mai înaltă distincţie Michelin.
Restaurantul a început renovările în 2014 în stabilimentul său din Berkshire, într-o regiune rurală engleză.
Între timp, Heston Blumenthal şi-a mutat întreaga echipă peste ocean, la Crown Towers Hotel din Melbourne, Australia, unde a funcţionat ca un restaurant temporar în 2015.
Atunci când stabilimentul din Berkshire a fost în cele din urmă redeschis în 2015, celebrul maestru bucătar şi-a entuziasmat clienţii cu cocktailuri cu fum, batoane de ciocolată cu aromă de carne de vită şi un meniu creat sub forma unei cărţi de poveşti ce prezintă clienţilor un fel de itinerariu.
După una dintre cele mai recente vizite ale sale, Rebecca Burr a spus că experienţa din acel restaurant a fost deosebită.
”Heston este un artist şi ne-a depăşit aşteptările, care vizau deja un standard foarte înalt - preparat după preparat, a servit o mâncare minunată. Există o poveste în spatele fiecărui preparat, multe sentimente şi emoţii. Este un loc foarte special”.
Deşi unii dintre maeştrii bucătari se deosebesc de restul plutonului şi ”joacă în altă ligă”, în general, scopul suprem este acela ca Ghidul Michelin să prezinte o anumită consistenţă în paginile sale.
”O stea în Marea Britanie echivalează cu o stea la Milano sau o stea la Hong Kong. Acesta este elementul care ne diferenţiază”, a concluzionat Rebecca Burr.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
