Cei cinci foşti preşedinţi americani în viaţă - Barack Obama, George W Bush, Bill Clinton, George HW Bush şi Jimmy Carter - s-au adunat sâmbătă în Texas pentru un eveniment caritabil prin care se strâng fonduri pentru victimele uraganelor care au lovit Statele Unite anul acesta, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei trei democraţi şi doi republicani s-au întâlnit pentru evenimentul The One America Appel, care a fost organizat pentru a ajuta pe cei afectaţi de devastatoarele uragane Harvey, Irma şi Maria. 

Politicienii au lansat apelul ca urmare a uraganului Harvey, care a cauzat daune de miliarde de dolari după ce a lovit în august Texasul. Comunităţi din Florida, Puerto Rico şi Virgin Islands au fost afectate de furtunile care i-au urmat. 

"Ca foşti preşedinţi, am vrut să-i ajutăm pe compatrioţii noştri americani să înceapă să-şi revină", le-a transmis Barack Obama spectatorilor înaintea concertului. 

"Oamenii suferă aici, dar aşa cum a spus un texan avem mai multă dragoste aici în Texas decât apă", a adăugat George W. Bush. 

Toţi cei cinci preşedinţi au urcat pe scenă pentru imn, înainte de a-i vedea pe Lee Greenwood, care a deschis concertul cu piesa "Proud to be an American", şi pe Lady Gaga.

Donald Trump nu a fost prezent, dar a transmis un mesaj prin care îşi exprima "adânca recunoştinţă". 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.