Sindicatul Actorilor (SAG-AFTRA) a salutat, la sfârşitul săptămânii trecute, acordul încheiat cu studiourile de la Hollywood, precum Disney şi Netflix, după o grevă lungă şi istorică. Acordul, care trebuie acum să fie aprobat de membrii sindicatului, include obligaţia de a angaja un coordonator de intimitate atunci când se filmează scene de nuditate sau de sex, precum şi o creştere a salariului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai exact, Sindicatul a obţinut o creştere cu 7% a salariului minim şi un nou fond de 40 de milioane de dolari pe an, prin care actorilor li se returnează o parte din încasările din producţiile de succes.

Protecţie pentru artişti

Cea mai mare parte a acordului propune noi restricţii privind utilizarea inteligenţei artificiale (AI), una dintre principalele revendicări ale greviştilor.

Acordul „permite industriei să avanseze” în acest domeniu, „nu blochează AI”, a asigurat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Duncan Crabtree-Ireland, negociator SAG-AFTRA. „Dar garantează protecţie pentru artişti. Dreptul lor la consimţământ este protejat, la fel ca şi dreptul lor la muncă şi la o remuneraţie echitabilă”, a declarat el cu entuziasm.

În ultimii ani, inteligenţa artificială a permis studiourilor să readucă în scenă vedete decedate cu ajutorul unor replici digitale realiste sau să folosească siluete generate pe calculator pentru a reduce numărul de figuranţi de pe platouri în scenele de luptă.

În încercarea de a reduce costurile, mulţi producători mizează pe inteligenţa artificială. Unii au început să le ceară actorilor să se supună unor „scanări corporale”, adesea fără a explica cum şi când vor fi folosite imaginile.

Măsuri

De acum înainte, un actor trebuie să primească pentru utilizarea replicii sale digitale acelaşi salariu pe care l-ar fi câştigat dacă ar fi făcut el însuşi aceeaşi „cantitate de muncă”, a explicat Duncan Crabtree-Ireland.

În ceea ce priveşte figuranţii, „nicio replică digitală nu poate fi folosită pentru a evita participarea şi plata unui jucător de rangul doi”, a adăugat el.

Studiourile trebuie să obţină consimţământul unui actor sau al cesionarilor săi pentru fiecare utilizare a replicii sale digitale. Iar contractul trebuie să ofere o „descriere rezonabil de exactă” a modului în care va fi folosită replica.

Este pentru prima dată când tehnologia IA este inclusă în cererile SAG-AFTRA, care îşi renegociază contractul cu studiourile aproximativ o dată la trei ani. Pentru preşedintele sindicatului, Fran Drescher, era necesar să se abordeze subiectul deoarece „un an corespunde cu trei luni în lumea IA”.

„Deci, dacă nu am fi primit aceste garanţii, ce s-ar fi întâmplat peste trei ani?”, a declarat ea vineri, în cadrul unei conferinţe de presă. 

„Element decisiv”

Un alt subiect de dispută în jurul IA este utilizarea de "actori falşi". Descrişi de revista de specialitate Variety drept "mutanţi" sau "Frankenstein digitali", aceştia sunt realizaţi virtual din diferite părţi ale corpului unor actori reali.

„Dacă foloseşti zâmbetul lui Brad Pitt şi ochii lui Jennifer Aniston, amândoi au dreptul de a-şi da consimţământul”, a spus Duncan Crabtree-Ireland pentru Variety.

Potrivit lui Fran Drescher, studiourile sunt acum obligate să obţină şi autorizaţia fiecărui actor în cauză, a cărui remuneraţie poate fi negociată de SAG-AFTRA.

IA a fost un „element decisiv” în cadrul negocierilor, a subliniat Fran Drescher, afirmând că noile reglementări vizează, de asemenea, să sprijine, în afară de actori, numeroasele profesii din industria de divertisment.

„Într-o lume virtuală, nu mai este nevoie de coafeze şi de make-up artişti, de şoferi şi de constructori de decoruri”, a spus ea.

Duncan Crabtree-Ireland a profitat de ocazie pentru a îndemna politicienii să facă din reglementarea IA „o prioritate”. Sindicatul, a promis el, va susţine „eforturile legislative” şi va rămâne „implicat în mod activ” în protejarea drepturilor „tuturor” în imaginea sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.