Cântăreţul R. Kelly, deja condamnat la 30 de ani de închisoare în iunie pentru infracţiuni sexuale, se va prezenta din nou în faţa unui tribunal din oraşul natal Chicago, săptămâna aceasta, pentru acuzaţii similare, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Robert Sylvester Kelly, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit vinovat la New York că a coordonat timp de câteva decenii un „sistem” de exploatare sexuală a tinerelor, inclusiv a adolescentelor, şi a fost condamnat la sfârşitul lunii iunie la 30 de ani de închisoare

El este acuzat la tribunalul din Chicago de obstrucţionare a justiţiei, pornografie infantilă şi activitate sexuală ilegală cu un minor.

El şi doi foşti asociaţi sunt acuzaţi că au perturbat cursul procesului său de pornografie infantilă din 2008, în care juriul l-a găsit nevinovat, atât prin ameninţarea, cât şi prin mituirea unei victime, care apoi nu a mai depus mărturie, dar de data aceasta ar trebui să vorbească.

Ceilalţi doi inculpaţi sunt fostul său manager Derrel McDavid şi fostul angajat Milton „June” Brown. Procesul este de aşteptat să dureze aproximativ patru săptămâni.

Condamnarea lui R. Kelly la New York, prima dintr-un proces în care majoritatea părţilor civile erau femei de culoare, a fost văzută ca un punct de cotitură în mişcarea #MeToo.

Dezbaterile scoseseră la lumină „sistemul” lui R. Kelly de atragere a femeilor foarte tinere şi de violare a acestora, cu complicitatea celor din jur. Multe victime au povestit întâlnirea cu idolul lor în timpul concertelor, după care li se dădea discret un bilet cu datele de contact ale cântăreţului.

El este urmărit penal şi în alte două state. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.