Cântăreaţa şi compozitoarea Joni Mitchell, recompensată cu opt premii Grammy, va primi titlul de „Persoana Anului” pe 2022 din partea fundaţiei MusiCares, potrivit unui anunţ făcut de Recording Academy.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea va primi distincţia la gala caritabilă, ajunsă la a 31-a ediţie, care va avea loc la Los Angeles pe 29 ianuarie 2022, cu două zile înainte de cea de-a 64-a ediţie a premiilor Grammy.

Veniturile obţinute din eveniment vor fi donate MusiCares, care a ajutat cu zeci de milioane de dolari membri ai comunităţii muzicale de când a fost înfiinţată, în 1989, şi cu aproximativ 30 de milioane de dolari în pandemie.

„Sunt onorată să fiu aleasă persoana anului de această minunată organizaţie caritabilă”, a spus Mitchell, în vârstă de 77 de ani. „Sunt nerăbdătoare să fiu parte din gala care va ajuta MusiCares să continue munca sa de a oferi un sistem de ajutorare pentru cei cu nevoi”.

Ceremonia MusiCares Person of the Year va include şi o licitaţie, o cină şi un concert la care vor cânta mai mulţi artişti ce îi vor aduce omagiu lui Mitchell.

Între personalităţile recompensate cu această distincţie în trecut se numără Fleetwood Mac, Dolly Parton şi cel mai recent, în 2020, trupa Aerosmith. Ceremonia de anul trecut nu a avut loc, din cauza pandemiei.

Roberta Joan „Joni” Mitchell şi-a început cariera în Saskatoon (Canada), iar în 1965 s-a mutat în Statele Unite. S-a stabilit în California şi a debutat discografic în 1968, cu „Song to a Seagull”. A lansat 19 albume de studio, cel mai recent fiind „Shine”, apărut în 2007. De 16 ori nominalizată la premiile Grammy, a câştigat opt trofee. În 1997, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

În 2015, ea a suferit un atac cerebral şi, potrivit unor declaraţii făcute anul trecut într-un interviu The Guardian, încă se reface.

Descrisă ca „Yang pentru Yin-ul lui Bob Dylan, egalizându-l în bogăţia şi profunzimea imaginaţiei”, Mitchell este una dintre cele mai importante cantautoare ale epocii sale.

Ea a scris poeme sonore în stil folk, personale, care explorează părţile întunecate ale vieţii şi iubirii. Între cele mai bune albume ale ei, şi cele mai cunoscute, se numără „Blue” (1971) şi „Ladies Of The Canyon” (1970).

După ce a suferit anevrismul, apariţiile ei au fost rare. În 2019, a fost prezentă la gala organizată la Music Center din Los Angeles cu ocazia celei de-a 75-a aniversări. Artişti ca Norah Jones, James Taylor şi Emmylou Harris au interpretat unele dintre cele mai cunoscute piese ale ei, iar Joni Mitchell a urcat pe scenă pentru a sufla în lumânările de pe tortul aniversar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.