Cântăreaţa Beyonce şi soţul ei, rapperul Jay-Z, ar putea susţine un turneu împreună. Un anunţ referitor la turneu a fost făcut pe internet, dar acesta a fost retras ulterior, scrie Variety.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ultima dată când cei doi artişti au susţinut un turneu împreună a fost în anul 2014. Cuplul a susţinut atunci turneul „On the Run”, timp de şase săptămâni, în America de Nord, promovând albumul „Beyonce” (2013) şi „Magna Carta Holy Grail” al lui Jay Z.

Luni, pe paginile de Facebook şi Ticketmaster ale cântăreţei Beyonce a fost anunţată o dată pentru un turneu comun cu Jay-Z, „On the Run 2” – pe 30 iulie, la Lincoln Financial Field din oraşul Philadelphia. Apoi, ambele anunţuri au fost retrase.

Reprezentanţi ai celor doi artişti nu au răspuns încă la solicitarea Variety de a confirma turneul sau de a oferi mai multe informaţii. 

Recent, cei doi artişti au lansat un videoclip la care au colaborat – cel al melodiei „Family Feud”, care face parte din albumul „4:44” al lui Jay-Z. Prin acest album, Jay-Z răspunde acuzaţiilor de infidelitate pe care soţia lui, Beyonce, i le-a adus în albumul ei, „Lemonade” (2016), recompensat cu Grammy.

Jay-Z, în vârstă de 48 de ani, a confirmat în cadrul unui interviu acordat în noiembrie publicaţiei The New York Times că i-a fost infidel cântăreţei Beyonce.

Albumul „4:44”, despre dragoste, viaţă şi probleme sociale, a fost privit în mare parte drept o formă a artistului de a îi cere iertare soţiei sale.

Jay-Z şi Beyonce s-au împăcat, iar în iunie au devenit părinţii unor gemeni - Rumi şi Sir.

Jay Z s-au căsătorit cu Beyonce pe 4 aprilie 2008. Fiica lor, Blue Ivy, s-a născut pe 7 ianuarie 2012, iar gemenii Rumi şi Carter s-au născut pe 13 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.