Cântăreaţa americană Beyonce a născut gemeni la Los Angeles, au anunţat mai multe celebrităţi pe site-urile lor, sâmbătă, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Beyonce, în vârstă de 35 de ani, şi producătorul Jay Z, sunt deja părinţii lui Blue Ivy, care are 5 ani. 

E! News, care a citat surse neindentificate, a anunţat naşterea şi că Jay Z şi Blue Ivy au fost văzuţi joi, în zona spitalului din Los Angeles. 

Us Weekly, de asemenea a citat surse neindentificate, care au spus că cei doi le-au urat bun venit pe lume gemenilor. 

"Bey şi Jay sunt fericiţi şi au început să răspândească vestea în familie şi cu prietenii apropiaţi", a spus o sursă pentru revista People. 

Reuters nu a putut verifica informaţia. Un reprezentant al cântăreţei nu a oferit niciun comentariu. Site-urile celebrităţilor nu au oferit informaţii detaliate despre eveniment, precum data naşterii gemenilor şi nici sexul copiilor. 

Beyonce şi-a anunţat sarcina pe Instagram, în februarie. Anunţul a primit 8 milioane de "like-uri" în primele 24 de ore, devenind cel mai apreciat moment de pe reţea. 

Beyoncé şi Jay Z s-au căsătorit pe 4 aprilie 2008. Fiica lor, Blue Ivy, s-a născut pe 7 ianuarie 2012.

Beyoncé Knowles, născută pe 4 septembrie 1981, este cântăreaţă pop şi R&B, devenită celebră în calitate de solistă principală a grupului feminin Destiny's Child, ale cărui discuri s-au vândut în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial. După destrămarea acestui grup, ea a ales cariera solo, pe parcursul căreia a lansat cinci albume de studio, care s-au vândut în peste 100 de milioane de copii. Artista americană a câştigat numeroase trofee, inclusiv 22 de premii Grammy.

Shawn Corey Carter, născut pe 4 decembrie 1969, cunoscut sub numele de scenă Jay Z, este rapper, producător şi antreprenor american. Discurile artistului american, care a câştigat 21 de premii Grammy, s-au vândut în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.