Două producţii din trilogia „The Dark Knight” regizată de Christopher Nolan, cu actorul Christian Bale în rol principal, vor fi difuzate de Warner TV, în premieră, luna aceasta, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„The Dark Knight/ Cavalerul negru” (2008) şi „The Dark Knight Rises/ Cavalerul negru: Legenda renaşte” (2012) sunt două dintre cele mai apreciate producţii ale francizei, atât pentru viziunea regizorală, cât şi pentru interpretarea oferită de Christian Bale.

Scrise de Jonathan Nolan şi Christopher Nolan, cele două filme fac parte din trilogia care a debutat în 2005 cu „Batman Begins”.

Christian Bale este Bruce Wayne, alias Batman, care apără Gotham City mai întâi de răufăcătorul Joker, interpretat de Heath Ledger, apoi de teroristul Bane, jucat de Tom Hardy.

În „Cavalerul negru”, Joker face haos în Gotham, iar Batman trebuie să accepte una dintre cele mai mari provocări psihologice şi fizice ale abilităţii lui de a lupta împotriva nedreptăţii.

Lungmetrajul a câştigat două trofee Oscar din opt nominalizări, pentru cel mai bun actor în rol secundar - Heath Ledger - şi pentru montaj de sunet.

Cu un buget de producţie de 185 de milioane de dolari, „Cavalerul negru” a fost şi un real succes de box office, cu încasări totale de puţin peste 1 miliard de dolari.

Filmul, care îi are în distribuţie şi pe Aaron Eckhart, Michael Caine, Maggie Gyllenhaal, Morgan Freeman şi Gary Oldman, va putea fi urmărit la Warner TV pe 13 noiembrie, de la ora 20:00.

O săptămână mai târziu, pe 20 noiembrie, de la aceeaşi oră, Warner TV va difuza „The Dark Knight Rises/ Cavalerul negru: Legenda renaşte”.

După mai mulţi ani de la acţiunile lui Joker, Batman, cu ajutorul enigmaticei Catwoman (interpretată de Anne Hathaway), este forţat să revină şi să salveze Gotham City de un terorist brutal, Bane (jucat de Tom Hardy).

Gary Oldman, Morgan Freeman şi Michael Caine au revenit în distribuţia din care fac parte Joseph Gordon-Levitt şi Marion Cotillard.

Bugetul producţiei nominalizate, între altele, la BAFTA, Sceen Actors Guild Awards şi Grammy (pentru coloana sonoră semnată de Hans Zimmer) a fost de 250 de milioane de dolari, iar încasările acumulate au fost de 1,08 miliarde de dolari.

Batman, alter ego-ul filantropului american Bruce Wayne, este unul dintre cei mai populari supereroi din toate timpurile. Personajul a fost creat de artistul Bob Kane şi scriitorul Bill Finger şi a debutat în al 27-lea număr al revistei de benzi desenate „Detective Comics” , pe 30 martie 1939.
El a apărut în numeroase producţii de televiziune şi cinematografice, inclusiv animaţii, iar franciza de filme este una dintre cele mai profitabile din istorie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.