Joey Kramer, membru fondator al trupei Aerosmith, din care face parte de cinci decenii, nu va urca pe scenă alături de colegii lui la gala MusiCares Person of the Year de vineri, a decis o curte de justiţie din Massachusetts miercuri. Bateristul a dat în judecată trupa alcătuită din Steven Tyler, Joe Perry, Tom Hamilton şi Brad Whitford pentru că nu i-a permis să cânte după o perioadă în care a fost indisponibil din cauza unei suferinţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Kramer a susţinut că s-a refăcut suficient pentru a participa alături de grup la rezidenţa din Las Vegas, în toamnă, dar potrivit documentelor depuse în proces, membrii trupei au specificat că nu este în cea mai bună formă pentru a cânta şi au insistat că este nevoie de cel puţin 2 săptămâni de repetiţii.

În iulie 2019, trupa a precizat că Joey Kramer nu poate utiliza pedala tobei şi, de atunci, el nu a mai cântat cu formaţia. Kramer a fost internat într-o clinică de dezintoxicare, însă a părăsit-o mai devreme împotriva recomandărilor specialiştilor, se arată în documentele depuse la tribunal.

Curtea din Massachusetts a decis să îi respingă cererea, în baza acordului din 1990 semnat de membrii Aerosmith, unde nu este abordată clar problema unei boli temporare.

Având în vedere că Joey Kramer, ca membru, împarte veniturile trupei şi MusiCares este un concert caritabil, absenţa lui de la eveniment nu va avea impact asupra veniturilor şi nici nu vor fi create noi drepturi, a mai decis forul.

„Să îmi fie interzis să cânt cu o trupă căreia i-am dat 50 de ani din viaţă este mai mult decât devastator. Nu este vorba despre bani. Sunt privat de ocazia de a fi recunoscut alături de colegii mei, pentru formaţia noastră, contribuţia de o viaţă la industria muzicală. Nici MusiCares’ Person of the Year Award, nici premiul Grammy pentru întreaga activitate nu sunt repetabile”, a declarat el pentru TMZ.

Kramer a ajuns în Los Angeles pe 20 ianuarie pentru repetiţii, dar a fost întors din drum de serviciile de pază. El a fost invitat să se afle alături de trupă pe covorul roşu. Nu este clar dacă va participa.

La gala MusiCares grupului îi vor aduce tribut artişti ca Gary Clark Jr., Foo Fighters, H.E.R., John Legend, John Mayer, Alice Cooper, Jonas Brothers, Emily King şi Yola.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.