Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, premiat cu Ursul de Aur la Berlinala de anul acesta, a revenit pe primul loc în box office-ul românesc de weekend.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În al treilea weekend de la premieră, filmul a fost vizionat de 554 de spectatori şi a generat încasări de 6.993 de lei, potrivit cifrelor oferite News.ro de Cinemagia.

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, cu Katia Pascariu în rol principal, analizează raporturile dintre individ şi societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat, le provoacă în viaţa acesteia.

Filmul a debutat pe prima poziţie, cu încasări de 10.098 de lei, iar în urmă cu o săptămână s-a clasat pe locul al doilea.

Pe poziţia a doua în actualul top românesc a debutat „Cântecul numelor uitate/ The Song of Names” (2019), regizat de François Girard, cu Tim Roth, Catherine McCormack şi Clive Owen în distribuţie. Filmul a fost vizionat de 441 de spectatori şi a generat încasări de 6.928 de lei.

Acţiunea lungmetrajului, bazat pe romanul lui Norman Lebrecht, are în centru un bărbat care porneşte prin Europa în căutarea prietenului său din copilărie, un talentat violonist, care a dispărut înaintea primului său concert solo.

Filmul fantasy „Vânătorul de monştri/ Monster Hunter”, regizat de Paul W.S. Anderson, cu Milla Jovovich în rol principal, s-a clasat pe locul al treilea, după ce, în al 12-lea weekend, a fost vizionat de 350 de spectatori şi a generat încasări de 6.889 de lei.

Animaţia „Yeti - Omul Zăpezilor/ Abominable” (2019) a ocupat locul al patrulea, cu 187 de spectatori şi încasări de 3.286 de lei.

Locul al cincilea a fost ocupat de o altă animaţie, „Trolii descoperă lumea/ Trolls World Tour” (2020), vizionată de 181 de spectatori. Filmul a generat weekendul trecut încasări de 2.647 de lei.

Lungmetrajul „Undine”, regizat de Christian Petzold, recompensat pentru interpretare feminină la Berlinală şi la premiile Academiei Europene de Film, a debutat pe poziţia a şasea, cu 83 de spectatori şi încasări de 1.349 de lei.

Top 10 este completat de drama „DAU: Natasha”, comedia „Un tataie de coşmar/ The War with Grandpa”, drama „Eden” şi de animaţia „Singuri acasă 2/ The Secret Life of Pets 2”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.