„La Gomera”, al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, va rula în avanpremieră naţională vineri, la Casa de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiecţia programată să înceapă la ora 19.30, în cadrul secţiunii Zilele Filmului Românesc, va avea loc cu casa închisă.

O a doua proiecţie a fost programată pentru sâmbătă, de la ora 18.00, la Cinema „Florin Piersic”. Biletele pot fi cumpărate de pe Eventbook.ro.

Filmul, care a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Cannes de anul acesta, va rula în cinematografele româneşti din 13 septembrie, fiind distribuit de 42 Km Film şi Ro Image 2000.

Lungmetrajul, în care joacă Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl, s-a bucurat de cronici favorabile, fiind caracterizat drept un un film noir cu accente comice şi minunate răsturnări de situaţie.

Producţia va fi distribuită şi în America de Nord, după ce Magnolia Pictures a achiziţionat, luna trecută, drepturile. Preşedintele companiei, Eamonn Bowles, este de părere că Porumboiu, „care a făcut filme strălucite în ultimii ani, s-a depăşit pe sine cu acest film pe gustul publicului”.

„La Gomera” a fost filmat în România, Spania şi Singapore, în 2018. Este prima peliculă semnată de Porumboiu care a fost filmată şi în afara României.

Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest Bucureşti, şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

„La Gomera” este scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, imaginea este semnată de Tudor Mircea, scenografia este realizată de Simona Pădureţu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcţia artistică.

„La Gomera” este o producţie 42 KM FILM în coproducţie cu Les Films du Worso (Franţa), Komplizen Film (Germania). Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Eurimages. Coproducători sunt şi Arte Grand Accord, Film i Vast şi Filmgate Films (Suedia). Producători sunt Marcela Mîndru (Ursu) şi Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach şi Maren Ade.

Agentul internaţional de vânzări este MK2 Films.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.