Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al Californiei, a anunţat că nu va mai prezenta show-ul "The New Celebrity Apprentice", dând vina pe Donald Trump, scrie presa americană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actorul Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 69 de ani, care i-a luat locul lui Donald Trump în cadrul show-ului "The New Celebrity Apprentice", a declarat că nu va mai apărea într-un nou sezon al emisiunii. 

"Mi-a plăcut să lucrez cu NBC şi cu Mark Burnett", a declarat fostul guvernator într-un comunicat de presă, citat de Hollywood Reporter. "Toată lumea - de la celebrităţi la echipa din departament - au fost de nota 10, şi aş lucra din nou cu ei la un show care nu are un asemenea trecut", referindu-se la faptul că emisiunea a fost prezentată înaintea lui de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. 

Schwarzenegger a declarat, într-un interviu pentru revista Empire, că decizia sa are legătură cu predecesorul său, preşedintele Trump. Actorul a devenit gazda show-ului, după ce Trump s-a implicat în politică. 

"Având în vedere că Trump a rămas implicat în emisiune şi a continuat să primească bani ca producător executiv, oamenii au un gust amar şi nu vor să o mai urmărească. La fel şi sponsorii", a spus Schwarzenegger. "Este o perioadă în care opiniile sunt împărţite şi emisiunea a fost prinsă în această polemică", a adăugat el. 

Noul preşedinte al Statelor Unite a ironizat ”The New Celebrity Apprentice” (al cărei producător executiv a rămas) după premiera din luna decembrie a acestui show TV. Trump a publicat un mesaj pe Twitter în care a spus că noul prezentator al emisiunii, Arnold Schwarzenegger, a fost ”distrus” de comparaţia cu ”maşina de audienţă DJT (Donald John Trump)”. În replică, Schwarzenegger i-a răspuns lui Trump în felul următor: ”Voi lucra pentru TOŢI americanii, la fel de agresiv cum ai lucrat tu pentru audienţele tale”.

În urmă cu nouă ani, primul episod din “The Celebrity Apprentice”, difuzat de NBC, a fost urmărit de 11,08 milioane de telespectatori, iar în februarie 2015, el a ajuns la aproximativ 6,1 milioane de telespectatori. În ianuarie 2017, aproximativ 4,93 milioane de telespectatori au urmărit emisiunea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.