Actriţa americană Anne Heche a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 53 de ani. În urmă cu o săptămână, ea a suferit un accident teribil la Los Angeles şi de atunci era în comă, relatează people.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Astăzi am pierdut o lumină strălucitoare, un suflet bun şi vesel, o mamă iubitoare şi o prietenă loială”, au precizat familia şi prietenii actriţei, într-un comunicat. “Anne ne va lipsi, însă ea există în continuare prin frumoşii ei fii, prin tot ce a făcut în carieră şi prin activismul său. Curajul său de a susţine mereu adevărul, de a-şi spune mesajul de dragoste şi acceptare va avea un impact care va dăinui”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii familiei au precizat că, deşi Heche este legal decedată, conform legislaţiei din California, inima sa încă bate, pentru că nu a fost deconectată de la aparate, astfel încât Fundaţia OneLegacy să aibă timp să găsească oameni care au nevoie de organele ei pentru a supravieţui.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Vestea decesului lui Heche vine la o săptămână după ce actriţa a intrat cu maşina într-o casă din Mar Vista, Los Angeles. Casa a suferit distrugeri, iar actriţa a ajuns la spital în stare critică. De atunci, ea nu şi-a revenit deloc şi a fost în comă.’

Heche era un veterană a televiziunii şi filmului care a devenit cunoscută la sfârşitul anilor 1990 ca parteneră a lui Ellen DeGeneres. După ce relaţia s-a încheiat, Heche a spus că atât mediatizare, cât şi notorietatea care au venit după au fost în detrimentul carierei ei.

Ea a jucat în „Donnie Brasco (1997) şi „I Know What You Did Last Summer” (1997), „Six Days Seven Nights” (1998). Serialele TV în care a apărut: „Ally McBeal”, „Everwood”, „Men in Trees” şi „The Michael J. Fox Show”, "Gracie's Choice" şi "Vanished". A primit un trofeu Daytime Emmy pentru rolul din „Another World”. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.