Disney+ propune în acest sezon, la aniversarea a zece ani de la lansarea "Regatului de gheaţă"/ "Frozen", filme emblematice de familie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul de aventură "Regatul de Gheaţă" ("Frozen") este o poveste despre puterea dragostei şi a fraternităţii, care i-a motivat şi inspirat pe fanii de toate vârstele să renunţe la aşteptări măreţe de la ceilalţi, dar să nu renunţe niciodată la dorinţele lor cele mai puternice. Filmul, premiat la Oscaruri, le urmăreşte pe prinţesele Elsa şi Anna într-o aventură epică, puternică şi emoţionantă, ce inspiră dorinţa de a nu renunţa niciodată la visul cel mai important din viaţa fiecăruia.

Un studiu comandat de către Disney şi denumit "Lecţii din Arendelle: Fenomenul cultural al producţiei Regatul de Gheaţă de la Disney" arată impactul acestui film asupra societăţii: de la explozia în domeniul turistic, în Norvegia, care a înregistrat o creştere de 40%, până la vizionări record pe YouTube, popularitatea impresionantă a numelui Elsa în rândul fetelor şi vizionări de peste 3 miliarde ale videoclipului piesei "Let it Go" din coloana sonoră a filmului. Printre cifrele remarcabile, 76% dintre copii au văzut filmul cel puţin o dată, coloana sonoră a primit de opt ori Discul de Platină, fiind ascultată de peste 31 miliarde de ori, Elsa este cea mai îndrăgită prinţesă Disney a tuturor timpurilor, iar la nivel mondial, în fiecare minut sunt vândute, în medie, 40 de păpuşi Frozen.

Pe lângă "Regatul de Gheaţă", una dintre producţiile emblematice se văd în acest sezon festiv pe platforma Disney+.

Nici un film nu strânge mai rapid toate generaţiile în jurul televizorului ca filmele "Singur Acasă". În prima producţie, lansată în 1990, Kevin McCallister devine bărbatul casei, la doar opt ani. Uitat acasă de familia sa care se grăbea să plece în vacanţa de Crăciun, Kevin îşi ocupă timpul cu decorarea casei de sărbători, însă nu cu globuri şi ghirlande. Doi hoţi năstruşnici încearcă să pătrundă în casă, iar Kevin are pregătite pentru ei capcane, care mai de care mai isteţe. Iar în "Singur Acasă 2 - Pierdut în New York", Kevin McCallister e singur acasă, în New York, dar nu pentru mult timp - fiindcă Bandiţii Umezi, Harry şi Marv, sunt şi ei în oraş. Kevin e pregătit să îi înfrunte cu o artilerie de capcane pe care comicii bandiţi cu greu o vor uita. 

"Encanto" (2021), produs de Walt Disney Animation Studios, spune povestea extraordinarei familii Madrigal, care trăieşte în munţii ascunşi din Columbia, într-o casă magică, dintr-un oraş vibrant într-un loc numit Encanto. Magia din acest oraş a binecuvântat fiecare copil al familiei, cu excepţia lui Mirabel, cu o putere unică, de la super forţă la puterea de a vindeca. Dar atunci când află că magia ce înconjoară Encanto e în pericol, Mirabel decide că ea, singura fată normală din familia Madrigal, este unica şansă pe care familia ei o are să salveze magia. Filmul s-a bucurat de un succes incredibil pe Disney+, devenind, rapid, unul dintre cele mai vizionate filme de animaţie de pe serviciul de streaming şi, în cele din urmă, un fenomen global ale cărei melodii sunt mereu fredonate de fani.

"Jurnalul unui Puşti – Arest la domiciliu de Crăciun" este o ecranizare a volumului 6 din colecţia de mare succes Jurnalul unui Puşti. Producţia este o poveste de sărbători amuzantă şi sinceră, centrată pe Greg Heffley, elevul de gimnaziu predispus la dezastre, care luptă cu disperare să nu se afle pe lista copiilor obraznici a lui Moş Crăciun, în timp ce familia se pregăteşte pentru o furtună de zăpadă de iarnă majoră. Filmul este disponibil din 8 decembrie.

"Cei nouă obraznici", ce debutează în 22 decembrie, este un film original Disney+, în care Andy, un elev neastâmpărat din clasa a cincea, se trezeşte fără un cadou de la Moş Crăciun în dimineaţa de Crăciun. Dându-şi seama că trebuie să fi ajuns pe "lista celor obraznici" şi simţindu-se nedreptăţit, el adună o echipă formată din alţi opt "obraznici" care să-l ajute să execute un jaf elaborat în Satul Moşului de la Polul Nord, pentru a primi cadourile pe care consideră că le merită.

"Cine este Mos Crăciun?" - Tim Allen străluceşte în această comedie magică şi măreaţă marca Disney, în rolul lui Moş Crăciun. În Ajunul Crăciunului, tatăl divorţat Scott Calvin şi fiul său descoperă că Moş Crăciun a căzut pe acoperişul lor. Când Scott ia frâiele saniei magice, el descoperă că este acum noul Moş Crăciun şi trebuie să convingă o lume de necredincioşi, inclusiv pe el însuşi.

"O Poveste de Crăciun" ("A Christmas Carol") - 2009. Ebenezer Scrooge (Jim Carrey) începe sărbătorile de Crăciun cu dispreţul şi meschinăria sa obişnuită, răstindu-se la funcţionarul său loial (Gary Oldman) şi veselul său nepot (Colin Firth). Dar când fantomele Crăciunului trecut, prezent şi viitor îl poartă într-o călătorie revelatoare, dezvăluindu-i adevăruri cu care Scrooge refuza să se confrunte, bătrânul trebuie să-şi deschidă inima până nu e prea târziu.

Datorită funcţiei de control parental, Disney+ rămâne o experienţă de vizionare adecvată pentru toţi membrii familiei. Abonaţii pot stabili limite de acces la conţinut pentru adulţi şi pot crea profiluri protejate prin PIN, alături de profilurile deja existente pentru copii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.