Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest, care va avea loc la Bucureşti în perioada 8 - 17 octombrie, propune numeroase titluri în secţiunea competiţională Minimest, o amplă selecţie de lungmetraje dedicate copiilor, ateliere şi un proiect educaţional care va dura mai mult de o lună.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmele din competiţie vor putea fi vizionate atât la cinema, cât şi online, pe platforma festivalului, de pe orice dispozitiv, de oriunde din România. Proiecţiile dedicate celor mai tineri fani ai animaţiei vor fi însoţite de un program de ateliere creative.

Abonamentele Animest.16, care asigură accesul nelimitat în cinema la toate proiecţiile Minimest (scurtmetraj şi lungmetraj), sunt disponibile pe Eventbook.

Abonamentele online, în baza cărora vor putea fi urmărite toate scurtmetrajele din competiţia Minimest, sunt disponibile pe animest.ro.

Cele 20 de scurtmetraje selectate în competiţie la secţiunea film pentru copii adună o varietate de tehnici de animaţie (desen 2D, stop motion, 3D, colaj, teatru de umbre animat, elemente din lumea vegetală animate) şi multe teme ce rezonează cu interesele copiilor de astăzi: preocuparea pentru un mediu curat şi protejarea lui, prietenia, relaţia dintre generaţii, legătura puternică dintre copii şi animalele de companie, puterea de a trece cu curaj peste evenimente mai puţin plăcute, acceptarea diversităţii în comunitate, respectul faţă de cei mai puţin norocoşi, reinterpretarea originală a literaturii pentru copii.

Filmele sunt create de profesionişti cu experienţă, dar şi de studenţi în animaţie la şcoli de prestigiu din Europa, cu titluri selectate chiar în lista de filme eligibile la Oscar. Scurtmetrajele Minimest se adresează mai ales copiilor cu vârste între 6 şi 12 ani.

Cel mai bun scurtmetraj pentru copii va fi ales de un juriu format din trei copii şi va fi anunţat în cadrul galei de decernare a premiilor Animest, pe 16 octombrie.

Proiecţii speciale pentru întreaga familie

Secţiunea Minimest va oferi lungmetraje multi-premiate, majoritatea prezentate pentru prima dată pe ecranle din România.

Marele câştigător al Festivalului Internaţional de Film de la Shanghai, „Even Mice Belong in Heaven” (r. Jan Bubenicek, Denisa Grimmová) urmăreşte prietenia neobişnuită care se leagă în Rai între doi inamici: şoarecele şi vulpea. Cum va evolua relaţia lor atunci când dorinţa lor se va îndeplini şi vor reuşi să se întoarcă pe pământ?

Prietenia este motorul care pune lucrurile în mişcare şi în „Fritzi – A Revolutionary Tale” (r. Matthias Bruhn, Ralf Kukula), povestea anului 1989 văzută prin ochii unui copil din Germania de Est. În „Yakari, a Spectacular Journey” (r. Xavier Giacometti, Toby Genkel), un cadou primit din partea animalului său totem îi oferă unui copil darul de a vorbi cu animalele, iar în „The Ape Star” (r. Linda Hambäck), o fetiţă dintr-un orfelinat este adoptată de o gorilă, care se dovedeşte a fi cea mai amuzantă şi protectoare mamă din lume. Filmul a avut parte de o premieră internaţională în cadrul competiţiei oficiale de la Annecy, unde a fost nominalizat pentru marele trofeu al ediţiei din acest an.

Ateliere de animaţie pentru copii

La cea de-a 16-a ediţie Animest, copiii interesaţi să descopere procesul de creaţie din spatele filmelor de animaţie preferate sunt invitaţi să participe la atelierele susţinute de profesionişti în perioada 9 - 17 octombrie. Cei cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani vor face primii paşi în lumea animaţiei stop-motion sub îndrumarea lui Radu Lile, care îi va învăţa cum să creeze propriile scenarii şi personaje, din materiale care le sunt la îndemână: hârtie colorată, plastilină, accesorii de birotică, obiecte uzuale. Ulterior, personajele vor prinde viaţă sub lentila telefonului mobil, cu ajutorul căruia copiii vor crea un scurt film animat. Toate cunoştinţele dobândite la atelier pot fi repetate ulterior acasă.

În zilele de 9, 10, 16 şi 17 octombrie, copiii sunt invitaţi să pătrundă în lumea fascinantă a benzilor desenate. Pe parcursul atelierelor, autorul şi profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu le îndrumă primii paşi pentru a crea o fâşie sau o pagină de bandă desenată, până la realizarea propriei reviste sau cărţi. Lucrările participanţilor vor fi incluse într-o revistă tipărită de Animest la finalul celei de-a 16-a ediţii.

Pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani, Agata Tabacu va susţine un curs intensiv de stop-motion animation. Pe parcursul a cinci zile, aceştia se vor familiariza cu noţiunile de bază şi principiile animaţiei, vor învăţa cum să spună poveşti prin imagini, vor scrie un scenariu, vor crea personaje şi fundaluri, iar în final vor pune totul cap la cap într-un film animat, cu ajutorul aparaturii profesioniste.

În aceeaşi perioadă, se va desfăşura online ultima etapă a Incubatorului de animaţie, proiectul Animest ce îşi propune să le ofere liceenilor din România şi Republica Moldova resursele necesare pentru a-şi transforma înclinaţiile artistice în aptitudini necesare pentru dezvoltarea filmelor de animaţie. Cei 10 finalişti selectaţi în urma procesului de mentorat susţinut de regizorul şi animatorul Paul Mureşan sunt: Clara Amariţei, Miriam Arvunescu, Robert Blănaru, Caterina Cherecheş, Ariana Alexandrina Moldovan, Ioana Pătraşcu, Florentina Maria Pîrjol, Mara Pop, Mihaela Şteţco şi Alisa Vasiliu.

„Cei aleşi au arătat flexibilitate şi evoluţie pe parcursul a câteva luni şi le dorim tuturor să ţină cont de sugestiile primite în incubator, fiindcă, credem noi, o să le fie de folos de-a lungul carierei lor", subliniază Paul Mureşan.

Următoarea provocare va presupune crearea unor secvenţe animate, ce vor avea la bază lucrările dezvoltate în prima etapă. Prin acest demers, Animest îşi continuă misiunea de a forma şi de a susţine noi generaţii de artişti animatori, oferindu-le contextul şi instrumentele necesare dezvoltării aptitudinilor creative.

Academia Minimest

Noutatea acestei toamne o reprezintă Academia Minimest, care va debuta la începutul lunii octombrie şi se prelungi până la mijlocul lui noiembrie.

Proiectul educaţional se va desfăşura atât online, cât şi în sala de cinema în perioada 1 octombrie - 15 noiembrie.

Academia Minimest integrează filmul de animaţie în şcoala primară, oferindu-le profesorilor şi părinţilor, în mod gratuit, resurse atrăgătoare, de calitate, prin care copiii de 6 - 12 ani vor lua contact cu primele noţiuni de cultură cinematografică, însuşindu-şi mai uşor noţiuni specifice mai multor materii şcolare.

Proiectul promovează incluziunea, diversitatea şi toleranţa, gândirea critică, democraţia, educaţia incluzivă şi învăţarea activă.

Şcolile care doresc să se alăture proiectului pentru a accesa resursele puse la dispoziţie de Academia Minimest se pot înscrie printr-un email la edu@animest.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.