Cea de-a cincea ediţie a American Independent Film Festival va avea loc la Bucureşti în perioada 23 - 27 iunie şi va prezenta publicului o selecţie de producţii din cinematografia americană recentă care au fost remarcate de critica internaţională şi de public la festivaluri ca Sundance, Cannes, Berlin, Veneţia şi Toronto.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În premieră în România, spun organizatorii, va fi proiectat „Judas and the Black Messiah”, ce îl are în distribuţie pe actorul de origine britanică Daniel Kaluuya, premiat anul acesta pentru rolul din film cu Oscar, Glob de Aur şi BAFTA, între altele.

„Judas and the Black Messiah” este regizat de Shaka King şi prezintă trădarea lui Fred Hampton (Daniel Kaluuya), preşedinte al Partidului Panterelor Negre, la sfârşitul anilor 1960 în Chicago, de către William O'Neal (Lakeith Stanfield), un informator FBI.

Filmul a avut premiera mondială anul acesta la Sundance şi a fost lansat ulterior în câteva cinematografe din Statele Unite, din cauza măsurilor în vigoare în contextul pandemiei. 

Vizualul de anul acesta al festivalului omagiază filmul cult „Bonnie and Clyde” (1967), regizat de Arthur Penn, cu Faye Dunaway şi Warren Beaty. Lungmetrajul a fost premiat cu două trofee Oscar (cea mai bună imagine şi cea mai bună actriţă într-un rol secundar) din opt nominalizări, devenind peste timp un reper pentru cinematografia americană.

Spectatorii AIFF vor avea ocazia să vadă sau să revadă „Bonnie and Clyde” pe marele ecran în cadrul ediţiei de anul acesta.

Programul complet al proiecţiilor din cadrul celei de-a cincea ediţii AIFF şi noutăţile despre filmele şi evenimentele din festival vor fi anunţate în zilele ce urmează şi vor putea fi regăsite pe filmedefestival.ro şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale festivalului.

American Independent Film Festival de la Bucureşti este organizat de Asociaţia Cinemascop şi aduce în fiecare an cele mai noi şi creative producţii americane. În cadrul festivalului au loc şi workshopuri, dezbateri, master-class-uri cu cineaşti şi actori reputaţi, printre oaspeţii ediţiilor anterioare numărându-se: Joaquin Phoenix, Ethan Hawke, John C. Reilly, Kent Jones, Roberto Minervini, Benh Zeitlin, Jacques Audiard, Kirill Mikhanovski, Merawi Gerima, Maya Hawke şi Sebastian Stan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.