Cantautoarea americană Alicia Keys, recompensată cu 15 trofee Grammy de-a lungul carierei, a lansat un curs video online de compoziţie şi producţie muzicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cursul, cu o durată de peste 3 ore, este disponibil pe platforma MasterClass, unde sunt încărcate cursuri susţinute de numeroase celebrităţi şi experţi.

Abordarea lui Keys este disponibilă în abonamentul anual de 180 de dolari, care permite accesul la peste 90 de cursuri.

În cele 19 clipuri cuprinse în programul ei, filmate în studioul personal, cântăreaţa împărtăşeşte şi ideile despre autenticitate, empatie şi vulnerabilitate.

„Nu pot sublinia suficient puterea pe care o aveţi când sunteţi cu adevărat încrezători în voi înşivă”, spune artista în prezentare. „Vom vorbi despre ce am învăţat, despre procesul meu şi cum să accesaţi ce este înăuntrul vostru pentru a arăta lumii”.

Primul single al Aliciei Keys ajuns în fruntea topurilor a fost „Fallin’” (2001), inclus pe albumul de debut, „Songs in A Minor”, care i-a adus cinci premii Grammy, inclusiv la categoriile „Song of the Year” şi „New Artist”. Ea a lansat ulterior şase albume bine primite de critică: „The Diary of Alicia Keys” (2003), „As I Am” (2007), „The Element of Freedom” (2009), „Girl on Fire” (2012), „Here” (2016) şi „Alicia” (2020).

Pe lângă cariera muzicală, Alicia Keys este apreciată pentru munca în scop caritabil şi activismul. Este co-fondator şi ambasador global al organizaţiei non-profit Keep a Child Alive, a lansat We Are Here Movement, petiţie prin care sunt cerute egalitate şi dreptate rasială, şi a format She Is the Music, grup din industria muzicală pentru progresul femeilor.

Platforma MasterClass, lansată în 2015, cuprinde cursuri din diverse domenii. Pe partea muzicală, între artiştii prezenţi pe platformă se numără Usher, Christina Aguilera, Timbaland, Reba McEntire, Jake Shimabukuro, Itzhak Perlman, Carlos Santana, Herbie Hancock şi Hans Zimmer.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.