"No One Sings Like You Anymore", albumul postum al lui Chris Cornell, fostul solist al Soundgarden, care a murit în 2017 la vârsta de 52 de ani, va fi lansat, vineri, în format CD şi LP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Universal Music, este vorba despre un album cu 10 versiuni ale cântecelor interpretate de muzicianul american, pentru a omagia figurile din muzică care l-au inspirat. 

Întregistrate în 2016, cu Cornell solist, între piese se numără „Watching The Wheels” - John Lennon, „Sad Sad City” - Ghostland Observatory, „Jump Into The Fire” - Harry Nilsson, „You Don’t Know Nothing About Love” -  Carl Hall, „Showdown” - Electric Light Orchestra, „To Be Treated Rite” - Terry Reid, „Stay With Me Baby” (lansată iniţial pentru serialul „Vinyl” al HBO) - Lorraine Ellison, „Get It While You Can”, celebră datorită interpretării date de Janis Joplin, şi o nouă abordare a „Nothing Compares 2 U”, scrisă de Prince.

De asemenea, va fi inclus şi "Patience" al formaţiei Guns N'Roses, lansată anul trecut, în ziua în care Cornell ar fi împlinit 56 de ani.

Pentru înregistrările de pe album, Cornell şi Brendan O’Brien au interpretat la toate instrumentele. O’Brien este şi producătorul discului şi cel care l-a mixat.

Cornell se afla, pe 18 mai 2017, în Detroit, alături de Soundgarden, cu care se afla în turneu. La câteva ore după concertul susţinut aici, el a fost găsit mort în camera de hotel. Legiştii au decis că s-a sinucis prin spânzurare.

Chris Cornell a primit 16 nominalizări la premiile Grammy de-a lungul carierei sale. A câştigat trei trofee, două cu Soundgarden, pentru piesele „Spoonman” şi „Black Hole Sun”, şi două postum. Cornell a pus bazele supergrupului Audioslave, împreună cu membri ai Rage Against The Machine, înainte ca Soundgarden să se reunească.

Chris Cornell era căsătorit cu agentul de presă Vicky Karayiannis, cu care avea doi copii - o fiică, Toni, şi un fiu, Christopher. Artistul mai avea o fiică, Lillian Jean, cu prima lui soţie, Susan Silver, de care a divorţat în 2004.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.