Albumul lui Marin Gaye din 1972, care va fi intitulat "You're The Man", va fi lansat pe 29 martie, cu aproape o jumătate de secol mai târziu. Este un disc legendar pentru că nu a apărut niciodată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trebuia să îi urmeze albumului "What's going On", un clasic al discografiei cântăreţului, apărut în 1971, dar nu a mai fost imprimat. 

Marvin Gaye a înregistrat piesele de pe acest album într-o perioadă prolifică pentru el, între clasicul "What's going on" (1971), coloana sonoră a filmului "Trouble Man" (1972) şi "Let's Get it On" (1973).

Printre cântecele înregistrate pentru acest album figurează şi melodia "My Last Chance", pe care producătorul SalaAm Remi, cunoscut pentru colaborările sale cu Nas, The Fugees şi Amy Winehouse, a remixat-o 

Piesa a fost inclusă pe albumul "Renaissance", din 1973, cu un alt titlu, "I Love You Secretly". Pe album, SalaAm Remi a refăcut de asemenea "Symphony" şi "I'd Give My Life For You".

Acest album uitat conţine şi o piesă rară, "I Want to Come Home for Christmas", un cântec de sfârşit de an în care Marvin Gaye adoptă punctul de vedere al unui prizonier de război din Vietnam. 

Potrivit biografului său David Ritz, Gaye se confrunta atunci cu probleme, după succesul imens al albumului său "What's Going On". Se lupta în particular cu patronul Motown, cumnatul său Berry Gordy, care voia să îşi menţină controlul creativ şi să strângă piese de succes, ghidându-l către pop şi R&B. 

Marvin Gaye decide să nu mai lanseze albumul pe care voia să-l şi producă. Cele mai multe dintre melodiile care apar pe acest disc sunt imprimate în ordinea în care au apărut pe diverse compilaţii după moartea sa în 1982. Însă nu a apărut niciodată ca un album şi în format vinil. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.