Alborosie şi Morcheeba se numără printre numele care se află pe afişul celei de-a patra ediţii a Bucharest GreenSounds Festival, ce va avea loc de vineri până duminică, în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe lângă concerte susţinute de artişti străini şi români vor fi organizate diverse activităţi, un spaţiu dedicat gastronomiei internaţionale şi un bazar urban.

Cap de afiş al serii de vineri este artistul italian reggae Alborosie, care va cânta alături de The Shengen Clan. Grupul trip-hop britanic Morcheeba, format din Skye Edwards şi Ross Godfrey, concertează sâmbătă, când pe scenă va urca şi trupa olandeză de rock alternativ De Staat.

Duminică, pe scena principală va urca Jazzanova Live feat. Paul Randolph şi trupa de coveruri The Baseballs.

Subcarpaţi, Pixels, The Mono Jacks, Damian Drăghici, Radu Almăşan, Pinholes, Satellites, Greetings Sugar, El Negro, Tourette Roulette, Psihotrop, Breeze, Jinxy Von D’Ers, Space Needle, Gramofone, Temple Invisible, DJ Dox, DJ Hefe şi DJ Teo vor susţine show-uri la Bucharest GreenSounds Festival 2017.

Festivalul la care accesul este liber este organizat de Primăria Capitalei prin Creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.