Agent Green anunţă, miercuri seară, că a sesizat DNA cu privire la realizarea unui teleschi în Parcul Natural Bucegi. Plângerea depusă îi vizează pe primarul din Sinaia, şefa APM Prahova, dar şi pe alţi funcţionari.
”Astăzi am depus la DNA plângerea penală împotriva domnului Primar al Oraşului Sinaia, Vlad Ghoerghe Oprea, doamna director a APM Prahova, Maria – Mihaela Duţă, domnul director al Parcului Natural Bucegi ing Colţoiu Alexandru Nicolae, a doamnei biolog Friciu Beatrice, membri consiliului ştiinţific al parcului Naţional Bucegi, cu complicitatea reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu”, anunţă, miercuri seară, Agent Green.
Organizaţia precizează că sesizarea vizează realizarea în zona de management durabil a Parcului Natural Bucegi a unor lucrări de construire a unui teleschi, proiect intitulat ”Construire instalaţie de transport pe cablu tip teleschi pe domeniul schiabil din staţiunea Sinaia ce deserveşte pârtia Lăptici".
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Suplimentar, fără existenţa unor acte de reglementare, au fost construite pârtii de schi şi mai multe drumuri”, mai precizează organizaţia.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.