Rose McGowan a declarat pentru BBC că producătorul Harvey Weinstein a încercat să o contacteze de când actriţa a făcut publice acuzaţiile de viol.
Ea a afirmat că a primit "mesaje, chestii de genul acesta", adăugând: "Nu ştiu de unde a făcut rost de numărul meu de telefon".
McGowan a mai declarat că presupusul abuz ai lui Weinstein a fost "mai rău decât am scris eu despre el".
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Ea este una dintre multele femei care îl acuză pe Weinstein de viol. El a negat învinuirile.
Actriţa i-a declarat în emisiunea Victoriei Derbyshire de la BBC că Weinstein "a pus foşti agenţi Mossad (Agenţia israeliană de informaţii) să o urmărească, aşa că să afle numărul meu de telefon nu a fost greu".
"Acum o lună - cineva care lucrează cu el, care îl reprezintă, nu ştiu, în numele lui - am fost şocată, a fost ca un glonţ tras încă o dată asupra mea", a povestit actriţa referindu-se la momentul când a fost contactată.
Ea a sugerat că prin mesaj i s-a cerut să ia legătura cu producătorul sau să vorbească cu el.
Actriţa Rose McGowan este una dintre femeile care îl acuză pe Harvey Weinstein de viol. Ea susţine că producătorul i-a oferit un milion de dolari pentru tăcerea ei, sumă pe care a refuzat-o cu o zi înainte ca dezvăluirile să apară în New York Times.
Rose McGowan a spus cu mai mult timp în urmă că a fost violată de o personalitate de la Hollywood, însă abia după dezvăluirile apărute în New York Times şi după ce numeroase femei au susţinut că Weinstein a fost cel care le-a hărţuit şi agresat sexual, ea a mărturisit pentru The Hollywood Reporter că este vorba despre producător şi că şeful Amazon Studios ştia despre asta.
Ea a afirmat că Weinstein a violat-o în 1997, pe când a jucat în "Scream”, film produs de Miramax, companie fondată de producător.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.