Actorul Jussie Smollett, care se află în centrul atenţiei publice şi media după ce a spus că a fost victima unui atac în Chicago, este acuzat de poliţie că a dat declaraţii false, incidentul fiind tot mai aproape să se dovedească a fi fost o înscenare. Compania 20th Century Fox Television ia în considerare acum suspendarea lui din serialul „Empire”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Chicago, Anthony Guglielmi, a scris miercuri pe Twitter: „Detectivii vor lua legătura cu echipa de avocaţi a lui pentru a negocia predarea în vederea arestării lui”

Smollett ar urma să apară în faţa unei curţi de justiţie joi, potrivit procurorului.

Într-un comunicat, avocaţii lui Smollett, Todd Pugh şi Victor Henderson, au transmis că se vor opune agresiv acuzaţiei.

„Ca oricare alt cetăţean, domnul Smollett se bucură de prezumpţia de nevinovăţie, mai ales când este vorba despre o astfel de investigaţie, în care informaţiile, adevărate şi false, s-au scurs. În aceste condiţii, avem de gând să facem o investigaţie amănunţită şi să pregătim o apărare agresivă”, au transmis cei doi.

Smollett ar putea primi 3 ani de închisoare pentru complot, iar o pedeapsă mai blândă ar fi eliberarea sub supraveghere.

20th Century Fox Television ia în considerare suspendarea lui Jussie Smollett din producţia „Empire”, potrivit Variety care citează surse din cadrul companiei.

Smollett a spus poliţiştilor, pe 29 ianuarie, că a fost atacat de doi bărbaţi, care l-au stropit cu înălbitor, i-au pus o funie în jurul gâtului şi i-au adresat apelative homofobe şi rasiste. Poliţia a verificat camerele de supraveghere şi nu a reuşit să găsească imagini cu atacul. În schimb, a dat de urma a doi fraţi, Abel şi Ola Osundairo, care se aflau în apropierea locului unde ar fi avut loc incidentul.

Cei doi au fost arestaţi săptămâna trecută, interogaţi timp de două zile. Presa locală a scris că ei au mărturisit poliţiei că Smollett i-a plătit pentru acest atac. 

Avocaţii lui Smollett au negat că ar fi vorba despre o înscenare. Compania Fox, care l-a sprijinit iniţial pe Smollett, nu a mai făcut comentarii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.