Actorul britanic Billy Connolly a anunţat, după jumătate de secol de carieră în stand up comedy, muzică, film şi televiziune, că renunţă la reprezentaţii live.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a făcut anunţul într-un interviu, citat de The Guardian, în care dezvăluie şi că a consumat cannabis pentru a-şi trata Parkinsonul cu care a fost diagnosticat în urmă cu mai mulţi ani.

Connolly, născut în Scoţia pe 24 noiembrie 1942, a spus că starea sa de sănătate nu este una rea, însă a decis să renunţe la turnee.

El a anunţat în 2013 că suferă de boala degenerativă şi că în acelaşi an a tratat un cancer de prostată. În prezent, spune el, boala Parkinson este „docilă”.

Billy Connolly a mai afirmat că soţia lui, Pamela Stephenson Connolly, a devenit asistenta sa medicală şi că a renunţat la marijuana medicinală. „Eram fericit. Doar drogat. Era chiar plăcut, dar nu vreau să fac asta în fiecare zi”.

Connolly, premiat în 2012 cu BAFTA pentru întreaga carieră, trăieşte în prezent în Florida, unde a realizat programul TV „Billy Connolly’s Ultimate World Tour”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.