AC/DC a anunţat o serie de concerte europene pentru această vară, ca parte a turneului „Power Up”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primul concert este programat pentru 26 iunie în Praga. De acolo, trupa va face opriri în Germania, Polonia, Italia şi multe altele, înainte de a încheia turneul în Edinburgh, Scoţia, pe 21 august.

Biletele pentru majoritatea spectacolelor vor fi disponibile începând cu 7 februarie.

Înainte de a concerta în Europa, AC/DC va efectua un turneu în America de Nord, pentru prima dată în aproape un deceniu. Ultima dată când au cântat în America de Nord a fost în 2023, ca parte a festivalului Power Trip din Indio, California. Această parte a turneului Power Up va include 13 spectacole pe stadioane care vor începe în 10 aprilie în Minneapolis şi se vor încheia în 28 mai în Cleveland.

Actuala formaţie AC/DC este alcătuită din Brian Johnson, Angus Young, Stevie Young, Matt Laug şi Chris Chaney.

În România, AC/DC a concertat în 2010. 

Datele turneului european AC/DC 

26 iunie - Praga, Aeroportul Letňany
30 iunie - Berlin, Olympiastadion
4 iulie - Varşovia, PGE Narodowy
8 iulie - Düsseldorf, Open Air Park Düsseldorf
12 iulie - Madrid, Metropolitano Stadium
20 iulie - Imola, Autodromo Internazionale Enzo e Dino Ferrari
24 iulie - Talin, Song Festival Grounds
28 iulie - Gothenburg, Ullevi
5 august - Oslo, Bjerke Racecourse
9 august - Paris, Stade De France
17 august - Karlsruhe, Messe Karlsruhe
21 august - Edinburgh, Murrayfield Stadium.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.