Cea de-a noua ediţie a Romanian Design Week este programată să aibă loc în perioada 4 - 13 iunie la Bucureşti, potrivit unui comunicat remis News.ro, iar tema va fi „Împreună”, dedicată tuturor acelora care au contribuit la ce este astăzi festivalul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Festivalul va reuni în programul său online şi offline organizaţii, designeri, iniţiative şi evenimente care se vor concentra pe importanţa, succesul şi contribuţia pe care industriile creative le au în societate.

Spaţiul central al festivalului va fi Combinatul Fondului Plastic (www.combinat.ro), care va găzdui câteva dintre expoziţiile din programul #rdw2021.

O selecţie a celor mai bune proiecte de design realizate în ultimul an, făcută de board-ul creativ RDW, va fi prezentată într-o expoziţie desenată de Attila Kim Architects la Galeria SENAT.

Stradal, o expoziţie dedicată designului grafic, care se va concentra pe importanţa acestuia în spaţiul public, va fi prezentată de Local Design Circle la UNA Galeria. Expoziţia este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Rethinking Plastic va aduce în prim plan o colecţie de obiecte inovatoare şi sustenabile, dezvoltate şi realizate din plastic reciclat de designeri şi companii din întreaga lume. Proiect al Searious Business, alături de Dutch Design Foundation şi Yksi Expo, Rethinking Plastic este prezentat în programul RDW 2021 de ASAP, la Galeria Phenomenon.

Zeppelin Design va propune o reinterpretare a spaţiului public exterior într-un context post-pandemic, printr-o serie de intervenţii outdoor.

Pentru al doilea an consecutiv, o serie de expoziţii internaţionale de design vor fi prezentate în programul Design Flags pentru a încuraja dialogul dintre piaţa românească de profil şi cea internaţională, Romanian Design Week dorind să contribuie la dezvoltarea industriilor creative locale în context global.

Festivalul va sărbători comunităţile creative şi hub-urile locale prin programul Design GO, format ce propune numeroase evenimente satelit şi trasee speciale de design prin Bucureşti, dar şi în Cartierul Creativ.

Un pol important în acest program va fi Muzeul Naţional de Artă al României, care va găzdui o expoziţie ce investighează evoluţia designului contemporan de obiect din România, un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Aceasta este primul demers expoziţional dezvoltat de Cartierul Creativ în parteneriat cu MNAR.

Mai multe detalii despre festival urmează să fie comunicate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.